SHOWBIZ

Smiley nu vrea să-și sărbătorească ziua onomastică acasă. Ce va face artistul de Sfântul Andrei

Smiley nu vrea să-și sărbătorească ziua onomastică acasă. Ce va face artistul de Sfântul Andrei

Smiley, pe numele său real Andrei Tiberiu Maria, este una dintre celebritățile care astăzi își aniversează ziua onomastică.

Cu toate că mulți dintre noi am așteptat această zi și pentru că ne bucurăm de puțină relaxare, Smiley se va bucura de această zi contrar așteptărilor! Nu dorește să petreacă stând, ci prin muncă.

De Sfântul Andrei, Smiley nu va fi liber ci, se va împărți între filmări, studio și… „fetele” lui, Gina Pistol și micuța Josephine.

Ce face Smiley de Sfântul Andrei

Artistul are planuri mari pentru perioada următoare, în consecință se va sărbători prin muncă:

„Sunt convins că mă voi distra, atipic pentru sărbătoriți, dar tipic pentru mine de câțiva ani încoace. Adică, voi munci 🙂 . Cu bucurie, cu chef, cu entuziasmul că mă voi întâlni cu oamenii care-mi sunt pe platoul de filmare sau la Studiourile HaHaHa Production, cu recunoștința că fac ce-mi place și că am în suflet și în mâini cel mai valoros instrument de exprimare, vindecare și eliberare. Nu știți care? Muzica e! Va fi o perioadă plină pentru mine, așa cum e de obicei finalul de an când parcă tragi dincolo de puteri să le termini până la noua numărătoare calendaristică și când încerci să faci toate cele propuse la începutul sau pe parcursul anului și neîmplinite încă”, a declarat Smiley pentru tvmania.ro.

Vă recomandăm și: Andreea Esca demonstrează că se iubește. Ce face vedeta Pro TV pentru ea?

Nici de Ziua Națională nu se va odihni….

Smiley va avea agenda încărcată și miercuri, 1 decembrie, când vor începe live-urile emisiunii SuperStar România.

„Fiecare etapă a fost revelație, am descoperit evoluție, am descoperit culoare, spirit, talent în forme și exprimări nebănuite la anumiți concurenți. Bine, ce-i drept, au și fost provocați incredibil de tare să lucreze în fel și chip, să-și scoată la iveală toate calitățile sau particulăritățile în live, pe scenă, în grup, în rivalitate, în prietenie. Etapa live-urilor o vom trăi cu emoție, surprindere și mai ales cu așteptarea neașteptatului împreună. M-am pregătit. Sper că și voi”, a mai precizat artistul pentru sursa citată.