Un primar al Capitalei a pavat în mai puțin de 2 ani 74 de străzi și a construit 8 școli
Un primar al Capitalei a pavat în mai puțin de 2 ani 74 de străzi și a construit 8 școli. Nicolae Filipescu a fost și primar al Bucureștiului timp de 2 ani și șapte luni, între 1893 și 1895, perioadă în care s-a remarcat prin continuarea modernizării orașului și prin înfrumusețarea acestuia.
Filipescu a fost ales primar al Capitalei la 9 februarie 1893, Consiliul orășenesc numindu-l „un om tânăr cu nobile sentimente, plin de energie și inteligență”.
Un primar al Capitalei a pavat în mai puțin de 2 ani 74 de străzi. Bani împrumutați de la un consorțiu german
Acesta a angajat antreprenori pentru a realiza captarea apelor subterane de la Chiajna, Bragadiru și Ulmi dar și pentru repararea filtrelor de la Arcuda.
Mai mult, rețeaua canalelor de scurgere a apelor menajere este completată. Pentru aceste realizări a fost contractat un împrumut de 30 de milioane de la un consorțiu de bănci germane în martie 1895.
De asemenea, în timpul mandatului său au fost pavate cu piatră cubică și bolovani 74 de străzi din oraș și au început lucrările de realizare a bd. Colțea, de la intersecția Străzii Lipscani până în Piaţa Victoriei şi Bulevardul Regina Maria.
Au fost construite 8 școli de fete și băieți, s-a ridicat Gara Obor, Observatorul Astronomic al Academiei Române, Câmpia Filaretului a fost transformată în parc și s-a întemeiat Hala Traian.
Tramvaiul electric și iluminatul public
Totodată, a fost introdus tramvaiul electric pe Marele Bulevard (astăzi bulevardele M. Kogălniceanu, P. Protopopescu și Carol I).
De asemenea, Filipescu a realizat în timpul mandatului său și extinderea rețelei de iluminat cu gaz și electricitate a orașului pe o lungime de 60 de km, adică pe o rază de 1200 de metri în jurul Pieței Teatrului Național.
Una dintre cele mai mari realizări înfăptuite în timpul mandatului său este însă realizarea planului cadastral al Bucureștiului, plan care a stat la baza deschiderii marilor artere de circulație ale Capitalei. Nu în ultimul rând, Filipescu a acordat o subvenție scriitorului Ionescu Gion pentru realizarea istoriei Bucureștiului, lucrare ce a fost premiată de Academia Română.
Pentru a completa portretul acestui personaj, trebuie să menționăm că Filipescu nu putea să lipsească de la dezbaterile politice ad-hoc care se încingeau la mesele de la Capșa.
Spre deosebire de alte personalități politice, Filipescu nu chema reporterii în jurul său și nici nu le dădea atenții sau șampanii – oamenii de presă roiau în jurul său datorită firii și personalității sale.
Pasiunea pentru dueluri
La Capșa, Filipescu l-a cunoscut pe gazetarul George Em. Lahovary, directorul ziarului „L’Indépendance Roumaine”, o publicație cu orientare liberală.
Cei doi aveau însă să ajungă să se dueleze cu spada după ce un articol semnat de Lahovary îl critica pe Filipescu deoarece „patima politică prea înfocată îl duce uneori la neconsecvență, că de exemplu Epoca a atacat cea dintâi pe fostul mitropolit [Ghenadie Petrescu] și apoi tot Epoca l-a apărat cu cea mai mare înverșunare.”
Desigur, o altă nemulțumire la adresa lui Filipescu a venit odată cu articolul L’Histoire d’une Fiction, în care acesta era criticat de Lahovary pentru faptul că încerca să aspire la funcția de ministru al României la Paris, funcție care era ocupată la acea vreme de fratele ziaristului liberal, Alexandru Lahovary.
Astfel, Nicolae Filipescu l-a provocat la duel pe Lahovary. Spre deosebire de cel din urmă, conservatorul Filipescu era pasionat de spadă, fiind adesea școlit în privat de maestrul Guyon. Această pasiune este posibil să fi venit chiar ca urmare a impulsivității sale, deoarece uneori cuvintele și gândurile nefiind de ajuns pentru a-și exprima pe deplin sentimentele.
Moartea unui ziarist
Duelul urma să aibă loc unde astăzi se află Teatrul de Operetă, în sala Societății de Dare la Semn (tir în limbaj modern). Deși martorii aduși de Lahovary încercau să ajungă la o împăcare cu cealaltă parte, încercările au fost în zadar.
Duelul avea să se țină chiar atunci. Filipescu dorea vărsare de sânge, însă nu moarte. Totuși, acesta l-a împins spre zid pe Lahovary și i-a străpuns pieptul cu spada, într-o mișcare imposibil de controlat.
Ziaristul avea să moară pe loc, spre șocul tuturor, mai ales al celui cu care s-a duelat. În urma duelului, Nicolae Filipescu a fost condamnat la șase luni de închisoare, revenind pentru a doua oară la Văcărești.
După ce și-a ispășit pedeapsa, Filipescu a jurat că nu se va mai duela decât cu pistolul, însă nu a durat mult până și-a încălcat jurământul.
De această dată adversarul a fost Leon Ghica-Dumbrăveni, partizan al lui Take Ionescu, rival al lui Filipescu. De această dată Nicolae a fost rănit ușor în duel, în zona gurii.
Duelul cu pistolul care aproape l-a costat viața pe Filipescu
În cele din urmă, Nicolae Filipescu a avut parte și de un duel cu pistolul, în urma căruia era aproape să moară. Cine era oponentul? Un alt simpatizant de-al lui Take Ionescu, Șerban Cantacuzino, care l-a acuzat pentru duelul cu Leon Ghica. Cei doi s-au duelat pe hipodromul de la Băneasa.
În timp ce Filipescu ar fi tras în aer, Cantacuzino a vrut să-i nimerească capul, Nicolae declarând ulterior că i-a șuierat glonțul pe la ureche, și că el a tras deasupra oponentului său deoarece îi promisese unchiului lui Șerban Cantacuzino, Ghiță, că nu îi va ucide nepotul.
Din păcate, bolile de inimă și de rinichi de care suferea Nicolae Filipescu erau din ce în ce mai grave. Totuși, acesta fusese activ până doar cu puțin timp înainte de decesul său.
Astfel, la o întrunire ținută la Sala Dacia pe 15 februarie 1916 de „Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor”, alături de Vasile Lucaciu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Nicolae Iorga, Toma Ionescu, Filipescu i s-a adresat Regelui Ferdinand și i-a spus: „„Sire, vei fi cel mai mare voievod al ţării, împodobindu-te cu titlurile lui Mihai Viteazul – domn al Ardealului, al Ţării Româneşti şi al Moldovei. Deci mărirea ce ţi-o urăm este să te încoronezi la Alba Iulia sau să mori pe Câmpia de la Turda şi vei fi cel mai mare erou al neamului”.
Nicolae Filipescu avea să moară pe 30 septembrie 1916 fără să vadă înfăptuirea României Mari dar nici încoronarea regelui la Alba Iulia.
