Aparține educația elevilor exclusiv școlii? Prof. Denis Vlad, consilier parlamentar: „Părinții uită că noi nu suntem într-o competiție. Noi ar trebui să fim într-o echipă”

Peste 3,5 milioane de copii au statutul de elev în România. Dintre aceștia, mai bine de 90% iau parte la studii în instituții de învățământ de stat. Ani la rând, între profesori și părinți au existat „competiții” sau acuze cu privire la „cine este responsabil, de fapt, pentru educația unui copil”. Am încercat să înțelegem mai mult fenomenul, motiv pentru care am dezbătut acest subiect cu Denis Vlad, profesor de religie și consilier parlamentar. 

Și o să începem așa: analfabetismul funcțional în România reprezintă o criză educațională majoră. Această formă severă de analfabetism afectează peste 40-50% dintre elevii de 15 ani, conform testelor PISA. Aceasta înseamnă că, deși știu să citească, aceștia nu înțeleg informații scrise, nu pot face conexiuni logice și nu pot interpreta texte, limitându-le capacitatea de a funcționa eficient în societate. Pentru că de la an la an, cifrele sunt altele și, din păcate, tot mai dramatice, fiecare caută un vinovat.

Spunem poate, de  multe ori, „nici școala nu mai este ce era cândva”, dar oare acasă lucrurile mai sunt la fel? Foarte mulți dintre părinți aleg să nu se mai implice sau să învinovățească direct cadrele didactice de eșecul copiilor. În realitate însă, procesul educațional are la bază o adevărată echipă între casă și școală, elev și profesor, părinte și profesor. Denis Vlad ne-a explicat, în interviul pe această temă, cât de importantă este echipa părinte-profesor și de ce nu ar trebui să se dea vina doar pe instituția de învățământ atunci când vine vorba despre un eșec.

De ce crezi că tot mai mulți părinți consideră că educația aparține exclusiv școlii?

„Sper, totuși, că nu sunt mulți părinți care gândesc așa. Sunt de părere că există foarte mulți factori care au generat acest tip de gândire. Totuși, sunt convins de un lucru: faptul că majoritatea familiilor întâmpină dificultăți majore în alocarea timpului familiei.

Educația începe în familie, asta e clar, dar această educație din familie nu se face ca la școală, formală; ea se formează prin exemplu, ori acest lucru înseamnă că e nevoie de prezență reală.

Aceste neajunsuri nu par, în primii ani de viață ai copilului, a fi un mare pericol pentru copil, însă, cu cât crește, cu atât aceste goluri vitale, formate încă din primii ani de viață ai copilului, devin și mai mari și mai vizibile. Așa că, uneori, părinții au impresia că școala i-a stricat copilul, uitând că el mai întâi a fost în familie”, ne explică Denis Vlad.

MediaFlux prezintă și o temă legată de problemele emoționale cu care se confruntă elevii. Articolul poate fi citit aici.

 S-a schimbat rolul familiei în ultimii ani?

„Era o vreme în care familiile asta făceau: creșteau și ocroteau copiii. Familia era mult mai complexă decât astăzi; era formată din bunici, verișori, unchi, mătuși, nu doar părinți și copii.

Societatea de astăzi ne îndeamnă la a ne îndepărta unul de altul. M-am născut și am crescut primii 14 ani din viață într-o comună din județul Argeș, acolo unde aveam mai toată familia. Pentru că mi-am dorit să studiez teologia, am ales să plec; mi-am dorit să aprofundez, mi-am dorit să ajung la un alt nivel profesional și așa am ajuns să îmi părăsesc locul natal.

Mi-am format propria familie departe de locul natal, neavând pe nimeni în orașul în care m-am mutat. Eu și soția mea suntem obligați să producem bani pentru a ne întreține pe noi și familia noastră, dar suntem obligați să ne ocupăm și de creșterea și educația copiilor noștri. Toate acestea fără niciun ajutor.

Aceste responsabilități nu sunt deloc ușoare și, nu de puține ori, ne gândim cum să ne facem viața mai simplă, doar că acest lucru înseamnă sacrificiu.

Cu alte cuvinte, familia, cea mai importantă celulă a unei societăți sănătoase, este într-un mare pericol, pentru că devine din ce în ce mai greu să echilibreze reușita profesională cu cea personală”, a punctat profesorul de religie.

Este această percepție rezultatul unui program de lucru tot mai încărcat al părinților?

„Categoric! Locurile de muncă plătite decent, în mare parte, necesită sacrificii mai mari, iar printre aceste sacrificii se află și timpul alocat muncii”, a completat Denis.

 Unde se termină responsabilitatea profesorului și unde începe cea a familiei?

„Din punctul meu de vedere, educația se face într-o lucrare comună. Familia/părinții sunt cei care încep procesul educației, pe urmă școala îl rafinează și îl completează, iar societatea în sine veghează și participă continuu la proces.

Acest parteneriat este în degradare. Societatea este indiferentă. Vedem oameni care trec pe lângă anumite persoane, copii, adulți, care țipă, urlă, aruncă gunoaie, vandalizează și nu reacționează în niciun fel față de ei”, explică acesta.

Cum poate fi reconstruit parteneriatul real dintre școală și părinți?

„Aici cred că și cadrele didactice ar trebui să nu se mai teamă de părinți. Avem personal didactic profesionist care, uneori, se află în imposibilitatea de a-și desfășura actul didactic pentru că părinții nu sunt de acord cu metodele.

Cred că este nevoie de mai multă încredere între profesor și părinte. Un dialog real între aceștia și o relație de colaborare construită pe încredere”, a transmis Denis.

Profesorii sunt sprijiniți sau criticați excesiv de părinți?

„Sunt cazuri și cazuri; mă feresc să generalizez. Nu mă înțelegeți greșit, cred cu tărie că și părinții trebuie să aibă un cuvânt de spus și să atragă atenția când chiar este nevoie, dar uneori părinții își uită rolul lor și ajung să trăiască cu impresia că ei sunt cei mai pricepuți. Uită că noi nu suntem într-o competiție. Noi ar trebui să fim într-o echipă, în interesul copiilor”,

 Ar trebui părinții implicați mai activ în activitățile școlare?

„Legislația deja îi implică. Am întâlnit părinți extrem de implicați și foarte bine documentați. M-am bucurat mult să observ acest lucru. Avem asociații de părinți, avem părinți în consiliile de administrație ale școlilor, dar acest lucru nu este suficient. Procentul celor interesați în mod real și implicați direct rămâne încă destul de mic”, a concluzionat profesorul de religie.

Cum poate fi responsabilizat un părinte dezinteresat?

„Este greu. De regulă, din experiență, viața îi responsabilizează. Am întâlnit părinți care îmi spuneau: „Nu știu ce să îi mai fac, nu mă ascultă deloc.”

Aici este evident că nu mai există o relație. Mulți părinți se trezesc prea târziu și vin cu disperare către noi, doar că, în acest moment, este deja dificil de a mai repara ceva”, a mai transmis Denis.

Este nevoie de politici publice pentru educația parentală?

„Da, cred că orice părinte ar trebui să aibă parte de ajutor în a înțelege rolul lui. Lumea nu este doar ce vedem noi, ea este mult mai complexă, iar decizia de a rămâne în propria bulă nu este câștigătoare în final. Ar trebui să existe cât mai multe posibilități publice și private de sprijin în ajutorul părinților de a-și înțelege adevăratul rol”, mai spune consilierul parlamentar.

 Ce mesaj ai transmite părinților despre rolul lor în formarea copiilor?

„Dragi părinți, sunt părinte și știu că viața de părinte este complicată, dar copiii noștri au nevoie de toată energia noastră pentru a scoate cea mai bună versiune a lor. Noi, cadrele didactice, nu vă suntem competitori, noi vă suntem sprijin, dar nici nu putem suplini absența dumneavoastră. Haideți împreună să oferim adulți sănătoși într-o societate așa cum ne-o dorim!”, a încheiat Denis Vlad.