Casa Tattarescu, singura reședință în formă de han din București. Cum i-au permis comuniștii nepoatei marelui pictor să rămână în locuință
În inima Bucureștiului istoric, pe strada Domnița Anastasia nr. 7, se află o clădire aparte: Casa Tattarescu, singura reședință particulară din capitală construită în stilul unui han.
Cu o existență care se întinde de la începutul secolului al XIX‑lea până în prezent, această locuință este mai mult decât o simplă casă: este o poveste despre artă, rezistență culturală și miracolele care uneori apar chiar și în epocile cele mai restrictive.
Un han în București: locuință și atelier
Clădirea datează din primele decenii ale secolului al XIX‑lea și, deși pare mai degrabă o locuință boierească, arhitectura sa amintește de hanurile orientale care erau frecvent întâlnite în orașele românești de atunci — spații cu pridvoare, camere orientate spre curte și o atmosferă de convivialitate urbană.
Această formă arhitecturală face ca Casa Tattarescu să rămână unică în București și un martor rar al modului în care locuințele private se îmbinau cu tradițiile locale de ospitalitate și artă urbană.
Cumpărată în 1855 de pictorul Gheorghe Tattarescu, casa a devenit rapid nu doar locuința sa, ci și atelierul unde profesorul și elevii săi își perfecționau meșteșugul artei, iar zidurile sale au primit vizitele unor nume mari precum Nicolae Grigorescu, Theodor Aman sau G.D. Mirea.
Bucureștiul artistic
Gheorghe Tattarescu (1820–1894) este unul dintre cei mai importanți pictori români ai secolului al XIX‑lea, recunoscut ca fondator al Școlii Naționale de Arte Frumoase și un maestru al picturii religioase și istorice.
Casa sa a fost nu doar reședința familiei, ci și un punct de întâlnire pentru artiști și intelectuali — un loc unde creația artistică prindea viață sub același acoperiș cu discuțiile despre idealurile vremii.
Comunismul și un miracol neașteptat
După moartea pictorului, casa a rămas în proprietatea familiei până în 1951, când nepoata artistului, Georgeta Werthaimer (sau Wertheimer), a donat clădirea statului împreună cu o parte din opera pictorului. Această donație a fost esențială în transformarea locuinței în Muzeul „Gheorghe Tattarescu”, deschis oficial în 1953.
Dar ceea ce a urmat este cu adevărat interesant : în ciuda politicii comuniste de naționalizare și de eliminare a proprietății private, autoritățile au admis o clauză specială în tranzacție — nepoata pictorului a fost lăsată să trăiască în această casă până la sfârșitul vieții sale, un privilegiu rar oferit în acea epocă.
Această conjunctură unică a fost posibilă, se spune, grație respectului față de moștenirea culturală a lui Tattarescu și dorinței de a păstra un simbol al artei românești în inima Bucureștiului, într‑o perioadă în care multe clădiri istorice dispăreau sub arhitectura brutalistă a regimului.
Muzeul și restaurarea de azi
Casa a fost inclusă pe Lista Monumentelor Istorice în anii ’50, recunoscută pentru valoarea sa arhitecturală și culturală. Însă decenii întregi de trecere a vremii, cutremure și schimbări de regim au lăsat urme: după cutremurul din 1977, muzeul a fost închis publicului, iar în ultimele decenii clădirea a servit ca depozit pentru patrimoniul Pinacotecii București, dar într‑un mediu neadecvat pentru opere de artă.
În prezent, Casa Tattarescu trece printr‑un proiect amplu de consolidare și restaurare, finanțat cu zeci de milioane de lei, pentru a reda orașului această bijuterie arhitecturală și pentru a conserva colecția impresionantă de lucrări, schițe, mobilier și documente legate de viața și opera pictorului.
