Cum s-a transformat strada Podul Mogoșoaiei în celebra Cale a Victoriei din București

Cum s-a trasformat strada Podul Mogoșoaiei în celebra Cale a Victoriei din București. Aceasta a fost, de-a lungul timpului, când uliță, când pod, când cale.

Până în anul 1978, bucureștenii îi spuneau „Podul Mogoșoaiei“. Actualul său nume a început să fie folosit când în Capitală au intrat victorioase trupele Armatei Române în Războiul de Independenţă.

Cum s-a transformat strada Podul Mogoșoaiei în celebra Cale a Victoriei. Prima dată a fost pavată cu trunchiuri secționate de copac

Numele de Podul Mogoșoaiei a fost dobândit după ce domnitorul Constantin Brâncoveanu a achiziționat satul Mogoșoaia și a construit un drum direct către palatul său ridicat acolo, în 1692.

În epocă, strada era pavată cu trunchiuri secționate de copaci, care îi confereau acest aspect.

Istoria străzii este și mai veche. Conform documentarului Magdalenei Dorojan publicat în volumul „București. Materiale de istorie și muzeografie XXV“, „această cale a Mogoşoaiei era un drum al vechii familii româneşti a serdarului Mogoş

Acest Mogoş pleca cu familia lui, totdeauna pe acest drum, la moşia lui ce poartă până în ziua de azi numele Mogoşoaia“.

Noul drum s-a născut şerpuit, „spre ciuda „edililor” şi „urbaniştilor”.

Dar n-au ce-i face: el urmează creasta dealului, care din Dâmboviţa porneşte spre miazănoapte – căci pe deal e uscat, în vale e baltă – şi de aceea drumul, fiind pe creastă, toate străzile care azi ies spre apus din Calea Victoriei, până în dreptul Ateneului, merg la vale. Şi râpa era mult mai repede, pe vremuri. Fiind pe muchie de deal locurile erau uscate şi sănătoase şi de aceea, de-a lungul uliţei noi croite, pe terenuri întinse cât o moşie au început boierii să-şi facă case», scrie Gheorghe Cruţescu în „Podul Mogoşoaiei – Povestea unei străzi“.

A fost cea mai lungă stradă a orașului

Noua stradă devine astfel o arteră principală, cea mai lungă a Bucureștiului acelor timpuri. Pe lângă acest lucru, faptul că diverse terenuri din jurul ei se aflau în proprietatea boierilor a făcut ca pe această nouă arteră centrală să se construiască o serie de reședințe impunătoare, adevărate edificii cu alură de palat.

Dobândind cu timpul tot mai multă importanță, pe Calea Victoriei au început să se ridice hoteluri, restaurante, chiar și mănăstiri.

Un alt moment însemnat care confirmă Calea Victoriei ca nucleu al țării este anul 1842, când pe locul actualului Palat Regal, casa boierului Dinicu Golescu, o vilă spațioasă, devine palat domnesc.

Astfel, administrarea Principatelor și locuința domnitorului se mută pe Podul Mogoșoaiei. Imobilul a devenit apoi locuință a domnitorului Alexandru Ioan Cuza și, ulterior, locuința regală a lui Carol I. Fiind, însă, insuficient de mare pentru toate necesitățile unei reședințe regale, clădirea a suferit mai multe modificări, căpătându-și forma actuală între anii 1930 și 1937.

Reunind case boierești, biserici, hanuri, hoteluri, magazine de lux, prăvălii, cafenele alături de numeroase instituții de prestigiu, în special de natură economică, dar și culturală, strada a devenit epicentrul vieții bucureștenilor.

În perioada comunistă artera și-a păstrat numele primit în anul 1878, și a devenit sursă de inspirație pentru construirea unui nou bulevard: Calea Victoriei Socialismului.