De ce se urau de moarte domnitorii Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș. Motivele apar într-un document ținut secret de Vatican

De ce se urau de moarte domnitorii Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș? Vlad, domn al Munteniei în trei rânduri, şi Ştefan cel Mare, voievodul care a condus Moldova timp de aproape jumătate de secol, au avut relaţii sinuoase, în funcţie de conjunctura politică a vremii şi de interesele administrative.

Vlad Ţepeş (1431-1476), cunoscut şi sub numele Dracula sau Vlad Draculea, a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1456-1462 şi în 1476. Alături de Ştefan cel Mare, a cărui domnie s-a întins pe parcursul a 47 de ani (1457-1504), a fost principalul exponent al luptei antiotomane din a doua jumătate a secolului al XV-lea.

Conflictul dintre cei doi nu este subliniat în izvoarele moldave, dar sunt mai multe referiri în cronicile străine.

De ce se urau de moarte domnitorii Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș. Mărul discordiei, Cetatea Chilia

Legătura foarte dură dintre cei doi domnitori români apare menţionată într-un document deţinut de Vatican, care nu a fost făcut public până nu demult.

Istoricul Vasile Lupaşc (Târgovişte) a scos recent la lumină acest manuscris scris de episcopul Niccolo de Modrussa, un trimis special al Papei Pius al II-lea ce a fost însărcinat cu anchetarea lui Vlad Ţepeş după ce a fost arestat de Matei Corvin.

„Niccolo a stat de vorbă şi cu oştenii români, care au spus numai lucruri bune despre domnitor. I-au reliefat vitejia, faptul că nu a fost ajutat de către regele maghiar, faptul că Ştefan cel Mare a atacat Cetatea Chiliei, care aparţinea Ţării Româneşti. Şi aceste lucruri au fost reliefate de călugăr, dar tenta principală a fost denigrarea lui Vlad Ţepeş, pentru că Papa Pius al II-lea, iniţiatorul unei cruciade anti-otomane, a văzut în Ţepeş un domnitor ortodox şi l-a culpabilizat de numeroasele crime pe care acesta le-ar fi săvârşit: trageri în ţeapă, ucideri de femei, de prunci. Lucruri care contrazic alte povestiri despre Vlad Ţepeş”, a menţionat istoricul într-un interviu pentru “Adevărul”.

Vlad Ţepeş a fost fiul legitim a lui Vlad Dracul şi a uneia dintre fiicele lui Alexandru cel Bun, femeie de rang înalt din familia Muşatinilor.

Au copilărit împreună

Fiind copil legitim din această legătură, a fost văr direct cu Ştefan cel Mare. Izvoarele spun că cei doi au copilărit împreună. Istoricii au păreri diferite privind relaţiile dintre cei domnitori ajunşi la maturitate. Tepeş a primit sprijinul lui Ştefan în mai multe rânduri, dar sprijinul a fost acordat şi invers. Controversele istoricilor sunt legate de conflictele dintre cei doi.

“De exemplu, atunci când Ştefan cel Mare a urcat pe tron în 1457, a fost ajutat şi de Vlad Ţepeş. Relaţiile s-au stricat în 1462, atunci când Vlad Ţepeş, în celebrul asediu de noapte de la Târgovişte împotriva turcilor, i-a pus pe fugă pe duşmani dându-le foc corturilor în noaptea dinaintea bătăliei. Ştefan cel Mare era atunci aliatul turcilor, fiindu-i promisă de către aceştia cetatea Chilia”, spune istoricul Laurenţiu Chiriac.

Atacuri repetate unul împotriva celuilalt

Tot Ştefan cel Mare a incendiat oraşele Târgul de Floci şi Brăila din Ţara Românească, condusă la acel moment de Vlad Ţepeş. Relaţiile dintre cei doi au fost reluate după 1475, când Ştefan cel Mare a intervenit pe lângă Matei Corvin (regele maghiar) pentru a-l elibera din închisoarea de la Buda pe Vlad Ţepeş”, adaug istoricul Laurenţiu Chiriac.

Relaţiile moldo-muntene au debutat în primăvara lui 1457 sub auspicii promiţătoare, prin sprijinul militar oferit de Vlad Ţepeş lui Ştefan cel Mare pentru îndepărtarea lui Petru Aron  şi ocuparea tronului Moldovei. Opţiunile diferite ale celor doi domni i-au îndepărtat în scurt timp, mai mult, s-au situat în tabere diferite. Orientările politice externe ale celor doi verişori între anii 1459-1461/1462 s-au dovedit decisive pentru evoluţia raporuturilor de ambele părţi.

Relaţiile dintre cei doi s-au tensionat şi în urma azilului politic acordat de Mathias Corvin lui Petru Aron. Prin înţelegerea încheiată la 1 octombrie 1460 de saşii şi secuii din Transilvania cu Vlad Ţepeş, primii se angajau să acorde sprijin domnitorului Ţării Româneşti (“un ajutor de 4.000 de oameni înarmaţi”) în cazul unui atac survenit din partea turcilor sau al Moldovei.

Informații de la cronicari turci

Cronicarul turc Sa’adeddin Mehmed (secolul XVI) a relatat evenimentul şi a afirmat că în 1462 Vlad Ţepeş se afla în duşmănie veche cu domnul Moldovei: “Pe când oastea islamică nu-şi potolise încă setea, s-a văzut o ceată numeroasă de oşteni ghiauri. Deoarece Vlad Ţepeş se afla în duşmănie veche cu domnul Moldovei, acesta socotind sosirea victorioasă a sultanului un bun prilej, se pregătise să devasteze Ţara Românească. De aceea, aflând aceasta, el (Vlad Ţepes, n.n.) a trimis ceata aceea de nelegiuiţi ca să oprească trecerea moldoveanului”.

Expunerile istorice ale lui Laonikos Chalkokondylas relatează că turcii si moldovenii au decis „să împresoare orasul asa numit Chilia, al lui Vlad de la gura fluviului”.

Momentul culminant al conflictului moldo-muntean l-a constituit asediul Chiliei de către Ştefan cel Mare din iunie 1462, punct strategic de o importantă deosebită, care permitea controlul asupra gurilor Dunării, respectiv a comerţului în zonă.

Relaţiile dintre Vlad şi Ştefan se refac ulterior şi este cunoscut istoricilor că voievodul moldovean a intervenit pe lângă Matei Corvin să-l elibereze din închisoare pe Vlad Ţepeş.

În noiembrie 1462, Vlad Ţepeş a fost arestat sub acuzaţia de trădare şi încarcerat la Vişegrad vreme de 12 ani. Apoi a fost silit să locuiască aproape 2 ani la Buda, cu domiciliu forţat. A fost eliberat în 1475, la cererea lui Ştefan cel Mare, în contextul presiunilor turceşti tot mai mari asupra teritoriilor de la nord de Dunăre.