EDITORIAL & OPINIE

Extremism și populism în UE

Extremism și populism în UE

Ideea că mișcările politice extremiste și populiste s-au înmulțit în Uniunea Europeană din cauza nemulțumirii populației față de partidele mainstream reprezintă o explicație simplistă. Nu contest enunțurile din această categorie, dar să nu confundăm efectul cu cauza. De când este omul alegător, unele partide s-au cocoțat pe frustrări, s-au adăpat din ele, au căpușat nemulțumirea pentru voturi, au traficat sentimente la ruletă.

În UE, vorbim despre o ruletă rusească, și am proprietatea termenilor. Nu se știe niciodată unde va izbucni un focar de inconștiență, dar cine învârte butoiașul cu gloanțe cunoaște bine teoria probabilităților. Iar în politica europeană nu există hazard. Doar calcule. Și trăim un război informațional care poate fi ultimul. Iar asta nu deoarece există riscul ca dictatorul de la Moscova să apese butonul nuclear. În mintea sa și a predecesorilor săi, valiza respectivă a fost detonată de mult, imediat după terminarea războiului și împărțirea Berlinului.

Nu este o coincidență că în ultimii 20 de ani s-au întărit în Estul Europei mișcări politice care pun sub semnul întrebării exercițiul democratic tradițional. Veți spune că Ceaușescu și toți șefii de stat ai Cortinei de Fier n-au trăit în Italia, Spania sau țările nordice. Așa este, dar planul sovietic miza pe răsturnarea ordinii întregului continent, mai ales după prăbușirea Zidului Berlinului și destrămarea URSS, văzută de Putin drept cea mai mare catastrofă geopolitică din toate timpurile.

Au fost și politicieni de calibru care au simțit ce urmează. Winston Churchill a văzut unde se îndreaptă controlul URSS și i-a trimis o telegramă lui Harry Truman la doar 4 zile după terminarea războiului, folosind sintagma „Cortina de fier”. Iar în 1946 spunea astfel, într-un discurs susținut în SUA: „de la Stettin la Marea Baltică, de la Trieste la Marea Adriatică s-a pogorât o Cortină de Fier asupra continentului. În spatele ei au rămas toate capitalele din vechile state ale Europei Centrale și de Est – Varșovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, București și Sofia”. A pledat, firește, pentru susținerea drepturilor omului în aceste state tragice, fiind conștient că influența sovietică poate fi contracarată eficient doar cu SUA în rol principal.

…Și exact aici ne găsim, pentru că americanii și, în ultimii ani, într-un final, Uniunea Europeană, au simțit pericolul extrem. Iar după invadarea Peninsulei Crimeea, zarurile fuseseră aruncate. Doar că SUA e mai departe, iar Europa, care a rupt lanțul gazului rusesc, e chiar în coasta Kremlinului. Prin urmare, Kremlinul a pus tunurile dezinformării pe tot ce are antenă la Bruxelles.

Fără îndoială că UE nu este condusă de laureați Nobel pentru Economie. Dar perfecțiunea nu există decât la Iisus Hristos. A amăgi, însă, oamenii că UE îi minte, îi fură, îi nenorocește, este o crimă împotriva sufletului bătrânului continent. Totul se învârte în jurul resurselor de energie pe care Rusia le vărsa acum puțini ani către UE, ținând-o în șah. Cine crede că Moscova se poate înhăma cu bunăstarea a 500 de milioane de europeni este naiv. Dar Moscova se poate, însă, înhăma cu bunăstarea liderilor politicile care-i susține, îi plătește pentru a demola Eurosistemul. A făcut-o și o face în continuare. Iar acești oamenii sunt complici la crimă.

De cealaltă parte a baricadei sunt oamenii cu scaun la cap, care știu că în 17 ani, România a încasat de la UE peste 90 de miliarde de euro. Acestea sunt cifre, fapte, proiecte. Numai niște nebuni ar fi în stare să dea cu piciorul dezvoltării acestei țări. Doar că românii nu sunt nici nebuni și nici prosti, au mintea la ei și sunt convins ca vor acționa și vota în consecință!

Parteneri
Vinul unic în România care foloseşte un ingredient de bere
Vinul unic în România care foloseşte un ingredient de bere
Ce trebuie să facă asociațiile de proprietari pentru a instala panouri fotovoltaice pe bloc. Legislația e foarte simplă, așa plătesc locatarii mai puțini bani pe lună la întreținere
Ce trebuie să facă asociațiile de proprietari pentru a instala panouri fotovoltaice pe bloc. Legislația...
Vremea se schimbă drastic. Vin ploile şi vijeliile. ANM: cod portocaliu în 12 judeţe şi cod galben în alte 11 judeţe
Vremea se schimbă drastic. Vin ploile şi vijeliile. ANM: cod portocaliu în 12 judeţe şi...
Satul din România care e la fel de frumos ca Sighișoara. Găsești cazări mai ieftine, toți turiștii pleacă mulțumiți de aici
Satul din România care e la fel de frumos ca Sighișoara. Găsești cazări mai ieftine,...
Dana Nălbaru a făcut anunțul despre rețaia cu Dragoș Bucur șiu familia ei. Cum au reacționat fanii de pe rețele
Dana Nălbaru a făcut anunțul despre rețaia cu Dragoș Bucur șiu familia ei. Cum au...
Orașul aflat în paragină care atrage în continuare turiști. Mulți vin aici să se bucure de plaje
Orașul aflat în paragină care atrage în continuare turiști. Mulți vin aici să se bucure...
Un nou mare retailer intră pe piaţa din România şi se ia la
Un nou mare retailer intră pe piaţa din România şi se ia la "trântă" cu...
Cine este antreprenoarea care şi-a deschis propria afacere acum 30 de ani în ţara noastră, iar acum firma are venituri de milioane de lei
Cine este antreprenoarea care şi-a deschis propria afacere acum 30 de ani în ţara noastră,...
Fiica lui Virgil Ianțu, foto de INFARCT! S-a pozat aproape DEZBRĂCATĂ! S-a văzut TOT!
Fiica lui Virgil Ianțu, foto de INFARCT! S-a pozat aproape DEZBRĂCATĂ! S-a văzut TOT!
A murit marea actriță. S-a stins cea mai iubită doamnă. Odihnește-te în pace!
A murit marea actriță. S-a stins cea mai iubită doamnă. Odihnește-te în pace!
Greșeala pe care o fac mulți credincioși. Perioada în care nu se îngenunchează
Greșeala pe care o fac mulți credincioși. Perioada în care nu se îngenunchează
Ciolacu: Introducem azi salariului minim european, în concordanţă cu directiva europeană
Ciolacu: Introducem azi salariului minim european, în concordanţă cu directiva europeană
Dezvăluire. Cum au ajuns Temu şi Shein, două platforme din China, „să încarce“ maşinile curierilor români: unu din zece colete livrate zilnic vine de pe aceste platforme. Suma medie pe o comandă este de 20-30 de euro, vânzările pot ajunge la 600 mil. euro într-un an
Dezvăluire. Cum au ajuns Temu şi Shein, două platforme din China, „să încarce“ maşinile curierilor...
Povestea româncei care a luat un „maldăr de fier vechi plin cu pânze de păianjen
Povestea româncei care a luat un „maldăr de fier vechi plin cu pânze de păianjen"...
Se schimbă vremea brusc. Mare parte din țară va fi afectată
Se schimbă vremea brusc. Mare parte din țară va fi afectată
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine!...
Apar noi bani în România! BNR lansează moneda chiar marți!
Apar noi bani în România! BNR lansează moneda chiar marți!
Ema Uta, apariție de INFARCT!! S-a văzut TOT prin costumul de baie MINUSCUL
Ema Uta, apariție de INFARCT!! S-a văzut TOT prin costumul de baie MINUSCUL