LIFESTYLE

Idei preparate cu orez. Rapide, gustoase și sățioase

Idei preparate cu orez. Rapide gustoase și sățioase
www.teoskitchen.ro

Idei de preparate cu orez pe care le puteți încerca și voi acasă. Se fac foarte rapid, sunt gustoase și sățioase. Mai mult decât atât, puteți face pentru toate gusturile, atât sărate, cât și dulci. 

Mai jos aveți explicat pas cu pas tot ceea ce trebuie să faceți pentru fiecare preparat. Astfel, veți încânta papilele gustative ale dumneavoastră, dar și celor din jur! Puteți pregăti delicii culinare atât dulci, cât și sărate, pentru toate gusturile, chiar și cele mai pretențioase. Spor la treabă!

Idei preparate cu orez

Orez sârbesc 

Veți avea nevoie de:

  • 250 grame de orez (o cană de orez)
  • trei-patru căni de apă
  • două cepe
  • un ardei
  • doi morcovi
  • o tijă de apio
  • două linguri de ulei
  • 200-250 ml suc de roșii, sau bulion sau 5-6 roșii
  • sare după gust
  • piper după gust
  • 300 grame de ciuperci
  • pătrunjel verde

Pentru început trebuie să spălați foarte bine legumele și orezul. Apoi, tăiați ceapa, morcovii și apio în cubulețe. Puneți uleiul într-o cratiță sau oală și lăsați la foc mic. Ulterior, când s-a încins un pic adăugați ceapa și morcovii. Amestecați și lăsați timp de 3-4 minute. Ciupercile le veți tăia și pe ele, de asemenea. Le puneți și pe acestea, un pic de sare și lăsați la foc mic circa 5-7 minute. Își vor lăsa apă, dar nu este problemă. După acest timp, adăugați ardeiul tăiat în cubulețe și orezul. Amestecați foarte bine de câteva ori și puteți pune apa. Dacă vreți să iasă mai tare, puneți 3 căni de apă, dacă vreți să iasă mai cremos, atunci 4 căni de apă. Adăugați și roșiile tăiate în cubulețe, sau sucul de roșii sau bulionul. Depinde cum preferați. Puneți capacul și lăsați să fiarbă. Potriviți de sare și de piper. Lăsați să fiarbă în jur de 15-20 de minute. Din această compoziție puteți să umpleți și ardei. Faceți ardei umpluți de post.

Delicioase, sănătoase și sățioase

Lapte cu orez și scorțișoară

Veți avea nevoie de:

  • cinci căni de lapte
  • o cană de orez
  • scorțișoară
  • miere/50 grame de zahăr (mai mult sau puțin în funcție de cum preferați)
  • un praf de sare
  • vanilie

Se amestecă laptele cu un praf de sare și se pune la fiert, la foc mic. Orezul trebuie spălat în 2-3 ape. Când laptele începe să fiarbă, adăugați vanilie după gust, un pic de scorțișoară, dacă aveți batoane, unul este suficient, zahărul dacă doriți, dacă nu doriți zahăr, ci doar miere, atunci adăugați-o pe aceasta la final când se mai răcește laptele. Lăsați să fiarbă circa 15-20 de minute.

Supă de roșii cu orez

Veți avea nevoie de:

  • un kilogram de roșii
  • o ceapă
  • doi morcovi
  • un păstârnac
  • o rădăcină de pătrunjel
  • un sfert de țelină
  • trei tije de apio
  • trei linguri de ulei
  • sare după gust
  • 70 g de orez
  • un ardei
  • pătrunjel verde
  • leuștean verde

Curățați, spălați și tocați legumele. Puneți-le la fiert într-o oală cu apă. Lăsați să fiarbă la foc mic circa 20 de minute. Dați roșiile pe răzătoare. Apoi, le adăugați în ciorbă alături de orez.

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele