Istoria cartierului Floreasca, locul unde Ceaușescu a ales să aibă reședința
Istoria cartierului Floreasca. Totul a început în anul 1953, când la Bucureşti urma să se desfăşoare un eveniment internaţional de maximă importanţă.
Era vorba de Festivalul Internaţional al Tineretului şi era primul prilej după o lungă perioadă în care veneau străini, inclusiv din Occident, desigur simpatizanţi ai comunismului.
Atunci a venit şi Ives Montand ceea ce a produs mare vâlvă căci era deja o mare vedetă.
Istoria cartierului Floreasca. Momentul când a fost desființată „groapa”
La acel moment, la marginea Bucureştiului de atunci se găsea Groapa Floreasca. Aici locuiau în case insalubre câteva zeci, poate chiar sute de familii de romi. Dar venea Festivalul şi străinii nu trebuiau să ştie că în ţară este aşa ceva. Zona fusese îngrădită cu un gard înalt. Cu tancurile s-a intervenit şi familiile au fost duse în câmp, în Bărăgan, iar pe locul respectiv s-a făcut actualul parc iar mai apoi un patinoar.
Tot aici s-au construit câteva blocuri turn de locuinţe precum şi sala de sport şi piscina acoperită în apropiere, foarte elegante la acea vreme. Vestitul tramvai 5 venea din centru pe Calea Dorobanţi, apoi pe Beller şi întorcea pe locul unde acum este parcul.
Ceauşescu se mută în zonă. Traseul unui tramvai a fost modificat
Zona era destul de plăcută, în imediata vecinătate a cartierelor high life – Dorobanţi, Primăverii, Aviatorilor. Deasemenea era în vecinătate de Parcul Herăstrău şi lângă lacul Floresca, ceea ce oferea o senzaţie de oarece libertate. Aceasta mai ales că era şi o zonă de agrement: parc, patinoar, piscină.
Dar a fost pentru puţin timp. Ceauşescu s-a mutat în apropiere iar lucrurile au început să se strice ca în toată ţara. Din vila în care locuia, trecând strada Mircea Eliade ajungea exact la plaja sa privată de pe lacul Floreasca.
Circulaţia, atât cea pietonală cât şi de maşini, a fost interzisă pe porţiunea de stradă Mircea Eliade de la intersecţia cu Beller. Apoi s-au modificat şi traseele mijloacelor de circulaţie pe restul străzii Mircea Eliade până la Calea Floreasca.
Tramvaiul 5 a fost mutat, trecând acum pe Calea Floreasca şi pe lângă lac şi având capătul la actuala staţie de metrou Aurel Vlaicu.
Casa conducătorului iubit
Revenind la mutarea lui Ceauşescu petrecută în anul 1965. După un timp, activitatea patinoarului Floreasca a fost întreruptă, mai ales că de aici se auzea muzică modernă, rock şi blues. Pe lângă lac, s-a făcut un gard socialist. Apoi s-a plantat un gard mai înalt de arbuşti, în special pe unde trecea tramvaiul pe lângă lac pentru a nu se observa malul opus unde era plaja privată.
Din loc în loc, gardul era păzit de miliţieni, ceea ce dădea un sentiment de frustrare.
Aşa-zisul Palat al Primăverii, actualmente muzeu deschis publicului, nu impresionează din punct de vedere arhitectural. Desigur, este o vilă mare, impunătoare, dar fără a avea stil sau rafinament.
Intrarea este majestuoasă dar se vede că este o adăugire pentru a da un aer nobiliar. Coloanele, arcadele şi decoraţiile nu se potrivesc de fel cu corpul principal al clădirii linear şi tern.
Interiorul are spaţialitate şi volumetrii echilibrate. Conceput de arhitecţii Robert Woll și Agrippa Popescu abundă în finisaje, dotări şi decoraţii excesiv de preţioase, probabil la cererea locatarilor. De aici şi denumirea de palat care se potriveşte pentru interior.
Pentru ornamentele interioare s-au folosit esențe de lemn autohton, de diverse culori (stejar, paltin, cireș, nuc) și exotic (mahon, trandafir, păr african, cireș canadian). Deasemenea tapiserii lucrate manual. Ca finisaje se remarcă mozaicurile realizate manual de prof. Olga Porumbaru și prof. Florin Pârvulescu..
