NEWS

Milioane de pensionari, dezamăgiți. Anunț ferm: ”Această recalculare nu înseamnă că pensiile vor crește”

Milioane de pensionari dezamăgiți. Anunț ferm Această recalculare nu înseamnă că pensiile vor crește
sursa foto: playtech.ro

Vești proaste pentru milioane de pensionari care își pun speranțele în recalcularea mult anunțată de autorități. În timp ce toți cei cinci milioane de seniori așteaptă pensii mai mari, economistul Adrian Negrescu vine cu un anunț ferm privind creșterea veniturilor.

Milioane de pensionari, dezamăgiți

Pensionarii așteaptă cu sufletul la gură lunile care urmează să primească hârtia de la Casa de Pensii în care sunt anunțați dacă și cu cât li se va mări pensia în urma recalculării.

În contextul zecilor de declarații despre creșterea pensiilor din septembrie, economistul Adrian Negrescu vine cu un anunț ferm: ni s-a spus că pensiile vor fi recalculate, nu că vor crește.

Adrian Negrescu a afirmat, la DCNewsTV, că într-adevăr va fi o problemă serioasă în septembrie, când nu se știe de unde vor fi asigurați banii pentru pensiile care vor crește.

”Acolo politicienii ne spun că toate pensiile vor fi recalculate. Ei bine, această recalculare nu înseamnă că pensiile vor crește. Inclusiv ministrul Muncii spunea ieri într-un interviu că necesarul de finanțare pentru recalcularea pensiilor începând cu 1 septembrie e de vreo 10 miliarde de lei, nu de 30 miliarde lei” a transmis Adrian Negrescu, într-un semnal ferm către pensionari care-și fac speranțe.

Pensionarii care au de pierdut

Șeful Casei de Pensii anunță că un milion și jumătate de pensionari vor avea de suferit după recalcularea din septembrie.

”E posibil ca o pensie să rămână pe loc un an pentru că au beneficiat de nişte avantaje în decursul pensionarii şi apoi să ajungă toate la acelaşi nivel”, a declarat Daniel Baciu, preşedinte Casa Naţională de Pensii, pentru Observator.

Șeful Casei de Pensii a ținut să precizeze că românii care au ieșit la pensie înainte de anul 2011 şi nu au beneficiat de niciun indice de corecţie vor avea parte de cele mai mari majorări ale pensiilor.

„Cei care au beneficiat de un indice de corecţie mare vor avea creşteri mai mici, cei care nu au beneficiat de indice de corecţie vor beneficia de creşteri mai mari.

Contează foarte mult care a fost nivelul contribuţiilor, istoricul profesional”, a mai spus Daniel Baciu.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele
Parteneri
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor. Simona Bucura Oprescu: ”Reducerea vârstei este de 10 sau de 20 de ani!”
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor. Simona Bucura...
Zelenski: Câteva arme americane au sosit, dar procesul trebuie să fie accelerat
Zelenski: Câteva arme americane au sosit, dar procesul trebuie să fie accelerat
Bucureştiul se schimbă la faţă: Un nou complex rezidenţial de 260 de milioane de euro, cu 2.000 de apartamente
Bucureştiul se schimbă la faţă: Un nou complex rezidenţial de 260 de milioane de euro,...
Povestea uneia dintre cele mai puternice femei de afaceri din România. Ea deţine mai multe afaceri de zeci de milioane de euro în ţara noastră
Povestea uneia dintre cele mai puternice femei de afaceri din România. Ea deţine mai multe...
Gabriela Firea s-a făcut de râs! Imaginile ȘOC pe care le vrea ȘTERSE urgent
Gabriela Firea s-a făcut de râs! Imaginile ȘOC pe care le vrea ȘTERSE urgent
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără...
DEZASTRU pentru Iancu Sterp. Riscă descalificarea din finală! Acuzații grave la Survivor! Cum a trișat cu ajutorul fratelui său
DEZASTRU pentru Iancu Sterp. Riscă descalificarea din finală! Acuzații grave la Survivor! Cum a trișat...
Fraude la cumpărăturile online. Cum trebuie să ne protejăm datele
Fraude la cumpărăturile online. Cum trebuie să ne protejăm datele
Invazia Rusiei în Ucraina, un impuls de extindere pentru UE, spune preşedintele Consiliului European
Invazia Rusiei în Ucraina, un impuls de extindere pentru UE, spune preşedintele Consiliului European
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic...
Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai...
Florin Piersic a ajuns la spital de urgență. Actorului i s-a făcut rău după un spectacol
Florin Piersic a ajuns la spital de urgență. Actorului i s-a făcut rău după un...
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Schimbări importante pentru PFA-uri și întreprinderi! Senatul a decis!
Schimbări importante pentru PFA-uri și întreprinderi! Senatul a decis!
ȘOC! Carmen Iohannis a fost dată de gol! SECRETUL pe care nu l-a știut nimeni
ȘOC! Carmen Iohannis a fost dată de gol! SECRETUL pe care nu l-a știut nimeni