Povestea leului românesc, moneda noastră națională. Cum am ajuns să avem acești bani conform BNR
Povestea leului românesc, moneda noastră națională, este una veche de mai bine de 150 de ani, arată Banca Națională a României. Cu toate că folosim acești bani zi de zi, puțini știu cum am ajuns să îi avem.
Leul a devenit moneda națională a României prin Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale, adoptată în 1867.
Povestea leului românesc, moneda noastră națională. Cum am ajuns să avem acești bani conform BNR
Începând din anul 1880, statul român a conferit Băncii Naţionale a României privilegiul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător (bancnote). Din acest moment, istoria leului nu mai poate fi separată de aceea a băncii centrale, arată BNR.
Într-o zi de 16 septembrie, anul 1835, domnitorul de atunci al Munteniei, Alexandru Ghica, a oficializat leul ca monedă a Principatului său. În acea vreme, Principatele Române erau încă separate, iar în Muntenia circulau mai multe monede străine, dar, dintre toate, cel mai folosit era talerul olandez (sau loventhaler).
Era o monedă frumoasă, cu un leu rampant pe avers, de unde şi-a primit şi numele taler-leu. Era o monedă populară în această parte a Europei și concura paraua otomană. De altfel, şi albanezii şi bulgarii şi-au numit moneda naţională, în funcţiune şi astăzi, după talerul-leu al olandezilor.
Moneda naţională a vecinilor noştri din sud de Dunăre este leva, care în traducere înseamnă tot “leu”, ceea ce poate fi un argument că are aceeași origine cu a leului românesc. Unii cercetători afirmă că de la löwenthaler, pronunțat daler, ar veni și denumirea monedei SUA, dolar.
Pe fundalul absenței unor legi monetare ale vremii, la noi se foloseau mai multe tipuri de valută străină. Prin Regulamentele Organice din 1831 şi 1832 s-a hotărât utilizarea unui număr restrâns de monede, printre ele și cea austriacă, numită zwanziger. Era cunoscută drept ”sfanţul de argint”, sau mai simplu, şfanţ. De aici expresia din popor: “nu am nici un şfanţ”.
Leul devine moneda Țării Românești
Pe 16 septembrie 1835, leul este oficializat când domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, îl instituie ca monedă a țării. Leul, unitate teoretică de cont, era echivalentul a 60 de parale, iar taxele, impozitele, tranzacțiile se calculau în lei, dar se plateau încă în monede străine. Și în Moldova, domnitorul Mihail Sturdza, ar fi dorit în 1835 să bată monedă, dar Imperiul Otoman s-ar fi opus ca un stat vasal să facă pași spre independență, având propria monedă.
După unirea Principatelor, Alexandru Ioan Cuza a încercat crearea unei monede naţionale, pe care ar fi urmat să o denumească ”roman” sau ”romanat. Un ”roman” ar fi cântărit 5 grame de argint şi ar fi fost împărţit în 100 de „sutimi”, ca monedă divizionară.
Ion Heliade Rădulescu a propus numele de „romanat”, după modelul bizantin. Proiectul nu a putut fi realizat, pentru că Înalta Poartă s-a opus.
Moneda de 5 parale care nu a circulat niciodată
La 1860, s-a bătut totuşi o monedă de bronz de 5 parale, dar aceasta nu a circulat. În 1864 s-au bătut iar câteva monede de probă. Este vorba de piesele de „5 sutimi”, care aveau pe avers efigia domnului şi inscripţia „Alecsandru Ioan I”. Ele nu au fost puse în circulaţie niciodată. O astfel de monedă poate fi văzută la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.
După abdicarea lui Cuza, Carol I, la mai puţin de un an de la urcarea pe tron, în 1867, stabileşte moneda naţională cu numele leu, ca o monedă bimetalică, având etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur şi având ca subdiviziune banul, în număr de 100. Primele monede româneşti emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani şi 10 bani, bătute la Londra.
Monetăria Statului
La 3 martie 1870, se înființează la București Monetaria Statului, care bate, în același an, moneda de argint de un leu și pe cea de aur de 20 lei. Punând în circulație acești bani, Guvernul român ignoră pretenția Înaltei Porți, care se referea la existența pe monede a unui însemn al suveranitătii turcești. În anii următori, sistemul monetar romanesc se completează cu piesa de argint de 50 de bani și cele de 2 și, respectiv, 5 lei. Tirajul initial a fost de doar 200 de piese, câteva zeci fiind zidite la temelia castelului Peleş, iar altele – dăruite parlamentarilor, miniştrilor, unor diplomaţi străini, guvernului turc, familiei Hohenzollern de Sigmaringen şi unor capete încoronate din Europa.
Primele bancnote româneşti au fost biletele ipotecare din 1877, menite să susțină România în Războiul de independenţă faţă de Imperiul otoman. După război, România devine regat, iar în 1880 este înfiinţată şi Banca Naţională a României, singura abilitată în emiterea monedei, de metal sau hârtie. De-a lungul timpului şi a zbuciumatei istorii, mai ales a secolului XX, leul românesc a cunoscut tot felul de schimbări, denominări şi evoluţii, inclusiv în forma preferată de numismaţi.
Cel mai puternic leu din istoria României ar fi fost cel din 1867, când cu un leu se puteau cumpăra zece pâini. Un litru de vin costa 0,40 lei, kilogramul de carne costa 0,34 lei, iar kilogramul de cartofi era 0,05 lei.
Expoziția BNR Istoria leului
BNR oferă gratuit, doritorilor, o incursiune în lumea banilor prin expoziția Istoria leului, organizată în nava laterală vestică a sălii de legătură dintre cele două palate ale sediului băncii din București. Scopul ei este de cunoaştere a istoriei noastre băneşti și de evocare a rolului băncii de emisiune în susținerea monedei naționale.
Vizitatorul poate admira seria completă de monede emise de statul român, începând cu anul 1867 și până la denominarea leului din anul 2005, precum și principalele tipuri de bancnote, arată BNR.
Mai mult, sunt expuse primele monede românești – monedele divizionare din bronz de 1, 2, 5 și 10 bani, cele din argint de 50 bani, 1 leu și 2 lei, dar și „polii” din aur ai lui Carol I. Biletele ipotecare sunt realizate în 1877, cu un design de inspirație franceză, care aducea în prim-plan afirmarea latinităţii poporului român. Stilul acestor bilete este continuat pe bancnotele tipărite de Banca Națională începând cu anul 1881.
Vitrina dedicată circulației bănești în timpul Primului Război Mondial reflectă schimbările produse în structura monetară. Moneda metalică dispare aproape complet din cauza inflației, dar și a tendinţei populației de a tezauriza monedele din argint, considerate mai sigure. Lipsa lor este compensată de Banca Națională, care pune în circulație bancnote cu valori nominale mici (1, 2 și 5 lei). Tot aici, privirile sunt atrase de „monedele de hârtie” ale Ministerului Finanțelor, considerate a fi unele dintre cele mai mici bancnote din lume.
După război și depășirea efectelor crizei economice mondiale, România traversează o perioadă de înflorire economică. Grafica bancnotelor devine tot mai bogată și apar teme noi, referirile la dinastie și unitatea națională devenind tot mai evidente.
Leul din al Doilea Război Mondial
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, monedele din nichel au fost retrase din circulație și topite, metalul rezultat fiind folosit în industria de armament. Locul lor a fost luat de monedele din zinc. Pentru scurtă vreme, ca şi în alte ţări ocupate, armata sovietică a emis proprii „lei”, circulaţia acestora fiind limitată la perioada trecerii trupelor sovietice pe teritoriul României.
Profundele transformări prin care a trecut societatea românească după instaurarea regimului comunist sunt de asemenea oglindite în expunere.
Trecută sub tutela Ministerului Finanţelor, Banca Națională a fost pusă în situația de a accepta pentru însemnele monetare valori care nu aveau nimic de-a face cu tradiţia românească. Designul bancnotelor cu reprezentările regaliste și latine este modificat pentru a include simbolurile vremii, reflectând noua putere populară şi ideea de revoluţie.
Ultima vitrină din cadrul expoziției este dedicată perioadei de după decembrie 1989. Prima emisiune de bancnote lansată după schimbarea regimului politic a fost pusă în circulaţie de Banca Naţională în ianuarie 1991 și dedicată lui Constantin Brâncuşi. Ulterior, pe bancnotele românești au fost figurate numeroase personalităţi româneşti: Grigore Antipa, Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Nicolae Iorga, George Enescu, Nicolae Grigorescu, Aurel Vlaicu, I. L. Caragiale.
Trecerea la polimer a bancnotelor
În anul 1999, a fost pusă în circulaţie prima bancnotă din polimer – 2000 lei – Eclipsa totală de soare din 11 august 1999. Acest tip de material reprezintă vârful tehnologiei de fabricaţie a biletelor de bancă contemporane şi prezintă mai multe avantaje prin comparaţie cu suportul tradiţional de hârtie: pot fi introduse elemente de siguranţă mult mai performante, iar bancnotele au o rezistență crescută în circulație (fiind de patru ori mai durabile), sunt mai curate, nu absorb umezeala, bacteriile sau alte impurități şi sunt reciclabile.
În anii care au urmat, bancnotele de hârtie au fost înlocuite progresiv, astfel încât, odată cu denominarea leului din anul 2005, întreaga cantitate de bancnote aflată în circulaţie este fabricată exclusiv din polimer.
