#secretstory

Povestea lui Vaclav Havel, dramaturgul burghez care a devenit sindicalist și apoi președintele Cehoslovaciei

Povestea lui Vaclav Havel dramaturgul burghez care a devenit sindicalist și apoi președintele Cehoslovaciei
Jmenování nové federální vlády. Prezident., Image: 380791959, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia, MF Scanovani - vidí naši zákazníci

Vaclav Havel, dramaturgul burghez  şi activist pentru drepturile omului, a devenit preşedintele Cehoslovaciei în decembrie 1989, o poziţie unică în istoria europeană. Calităţile morale ireproşabile şi victoriile politice l-au făcut unul dintre cele mai respectate personalităţi ale sfârşitului de secol XX.  Grație muncii asidue , ţara sa a fost una dintre primele state est-europene care au fost invitate să adere la NATO.

Vaclav Havel s-a născut în Praga, pe 5 octombrie 1936, într-o familie bogată şi bine educată, etichetată de comunişti ca fiind „burghez-reacţionară”. Familia sa fusese de generaţii una dintre cele mai influente dinastii pragheze. Bunicul său a construit faimoasa sală de baluri Lucerna, iar unchiul său înfiinţase Studioul de Filme Barrandov, care a fost pus bazele industriei de film cehe.

Vaclav Havel, dramaturgul burghez care a devenit sindicalist. Comuniștii le-au luat totul

Vaclav Havel a crescut într-un mediu privilegiat, însă într-o lume a angajamentului politic, unde se puneau întrebări şi se dezbăteau toate problemele zilnice.

Bunicul din partea mamei era un diplomat cehoslovac remarcabil, care a fost sedus iremediabil de ideea unei Europe integrate. Tatăl său era restaurator, dezvoltator imobiliar şi prieten cu numeroşi scriitori şi artişti. Cel de-Al Doilea Război Mondial nu a deranjat cu mult viaţa familiei Havel, iar tânărul Vaclav a crescut înconjurat de servitori, maşini de lux şi toate beneficiile vieţii burgheze a familiei sale.

În 1948, comuniştii preiau puterea în Cehoslovacia şi asta schimbă radical traiul liniştit al familiei Havel. Proprietăţile şi averea le-au fost confiscate, iar părinţii lui Vaclav au fost nevoiţi să accepte diverse slujbe umile. Lui Vaclav şi fratelui său li s-a interzis să îşi continue studiile la liceu. Totuşi, el a descoperit o breşă în sistem şi a putut urma cursurile şcolii de noapte. Aşa că pentru cinci ani a muncit şi nopţile, şi zilele, având un post de asistent de laborator.

De la mașinist la teatru, la director literar

Deşi avea o adolescenţă plină de responsabilităţi, a reuşit să aibă şi o viaţă socială activă alături de prieteni care, la fel ca şi Vaclav, scriau poezii şi eseuri, discutau necontenit chestiuni filosofice şi căutau compania scriitorilor şi intelectualilor – atâţia câţi mai rămăseseră. Vaclav s-a remarcat – a fost luat în vizor, de fapt, de comunişti – în toamna lui 1956, când, la o conferinţă pentru tinerii scriitori sponsorizată de guvern, a făcut un apel pentru recunoaşterea oficială a câtorva poeţi interzişi.

Între 1957 şi 1959, Havel a servit în armata cehă, unde a ajutat la înfiinţarea unei companii de teatru a regimentului. Astfel i-a fost stimulat interesul pentru teatru, iar după eliberare s-a angajat maşinist la un teatru de avangardă, Teatrul de pe Balustradă. Admirat de directorul teatrului, a fost promovat rapid, de la cititor de manuscrise la director literar, şi în 1968, la dramaturg cu drepturi depline.

Aici, Vaclav Havel a întâlnit-o pe Olga Splichalova, cu care s-a căsătorit în 1964. Soţia sa era, aşa cum declara Havel, „exact ceea ce aveam nevoie. Toată viaţa am consultat-o în tot ceea ce fac. De obicei, ea e prima care citeşte ceea ce scriu.”

Printre cele mai cunoscute şi apreciate opere ale lui Havel se numără „Petrecerea din grădină” (1963), „Memorandumul” (1965) şi „Probleme tot mai mari de concentrare” (1968).

Activist pentru drepturile omului

Înflorirea culturală a Cehoslovaciei adusă de „Primăvara de la Praga” a fost încheiată abrupt de invazia sovietică, în august 1968. Havel a simţit că trebuie să facă ceva, aşa că acum şi-a început cariera de activist pentru drepturile omului, la un radio ilegal. Aici, le cerea intelectualilor occidentali să condamne invazia şi să protesteze împotriva abuzurilor noului şi represivului regim al lui Gustav Husak.

Guvernul a răspuns prin interzicerea publicării operelor lui Havel şi prin retragerea paşaportului său. Deşi a fost forţat să se angajeze la o berărie, a continuat să scrie, iar lucrările sale erau distribuite clandestin.

La fel ca mulţi concetăţeni – mai ales intelectuali şi artişti – Havel ar fi putut fugi în Vest. I s-au deschis numeroase astfel de uşi, şi chiar guvernul l-a îndemnat să plece. Totuşi, Havel a refuzat:„Soluţia acestei situaţii umane nu constă în a pleca”.

Activităţile sale de luptă pentru drepturile omului au continuat cu scrisoarea deschisă adresată „Doctorului Gustav Husak”, din aprilie 1975, în care deplângea situaţia ţării – un spaţiu care şi-a pierdut orice simţ al valorii şi în care oamenii trăiau în frică şi apatie.

Judecat pentru subminarea statului

În ianuarie 1977, sute de intelectuali şi artişti cehi, marxişti şi anti-comunişti deopotrivă, au semnat Carta 77, prin care se protesta împotriva faptului că Cehoslovacia nu a reuşit să respecte Acordul de la Helsinki cu privire la drepturile omului.

Havel a fost extrem de activ în această mişcare şi a fost ales unul dintre principalii purtători de cuvânt. În consecinţă, a fost arestat şi trimis în închisoare, la începutul anului 1977. A fost judecat pentru acte de subminare a statului şi i s-a dat o pedeapsă de 14 luni de închisoare cu suspendare. Havel nu s-a lăsat demoralizat şi a răspuns, îndârjit:„Adevărul trebuie rostit cu voce tare şi în mod colectiv, indiferent de rezultate.”

Havel şi alţi activişti, care au semnat Carta 77, au înfiinţat, în 1978, Comitetul pentru Apărarea celor Persecutaţi pe Nedrept (VONS). Membrii au fost arestaţi, iar în octombrie 1978 Havel a fost judecat şi condamnat la patru ani şi jumătate de muncă silnică. Şi-a executat pedeapsa la diverse închisori, în condiţii greu de suportat, multe descrise în cartea sa „Scrisori către Olga” (1988) – carte bazată pe scrisorile trimise din închisoare soţiei sale.

Arestat în 1989

După eliberare, în martie 1983, s-a îmbolnăvit grav, aşa că atât acasă, cât şi în străinătate, a fost văzut ca un simbol al represiunii guvernului ceh, dar şi al dorinţei neţărmurite a poporului ceh de a se elibera de sub jugul comunist.

Şi-a continuat activitatea de disident prin scrierea unor eseuri importante şi puternice prin care a criticat regimul totalitar şi a promovat, în schimb, conştiinţa şi valorile umane. În consecinţă, guvernul a început să îi intercepteze telefoanele, să nu îl lase să accepte premii literare în străinătate, să îl urmărească. Ba chiar i-au împuşcat până şi câinele.

Revoluția de catifea

La o săptămână de la crearea forumului, a început „Revoluţia de catifea”, care a dus la prăbuşirea regimului comunist din Cehoslovacia. Cu o viteză ameţitoare, a fost înfiinţată, fără vărsare de sânge, o nouă republică, una democratică. Havel şi Forumul Civic au jucat un rol esenţial în timpul revoluţiei, având întâlniri cu guvernul şi punând presiune prin demonstraţii în masă.

Pe 10 decembrie 1989, Husak şi-a dat demisia din postul de preşedinte. Pe 19 decembrie, Parlamentul l-a ales în unanimitate pe Havel preşedinte. După numire, Havel s-a adresat mulţimii care îl aclama:„Promit să nu vă trădez încrederea. Voi conduce această ţară spre alegeri libere.”

Noul preşedinte era un nou tip de lider: un disident presecutat, dar nicidată redus la tăcere, un om modest, un intelectual fără mofturi de politician experimentat, gata să îşi recunoască temerile pentru viitor şi uimirea pentru succesul său. Încă din primele luni a reuşit să realizeze multe. A reuşit să rămână extrem de popular atât în ţară, cât şi în străinătate:a fost primit cu mult entuziasm în Germania şi a fost respectat şi de Moscova, Gorbaciov fiind de acord cu retragerea trupelor sovietice din Cehoslovacia.

A fost aplaudat în Statele Unite, unde s-a adresat Congresului SUA, s-a întâlnit cu preşedintele şi cu numeroase celebrităţi. Guvernul său a intrat pe calea reformelor democratice în domeniul social şi economic, încercând să se adapteze cât mai rapid cerinţelor unei pieţe libere. În iunie 1990, au avut loc alegerile libere promise – primele din 1946 – iar Forumul Civic al lui Havel a câştigat majoritatea voturilor. Pe 5 iulie 1990, Parlamentul l-a reales preşedinte pentru un mandat de doi ani pe Vaclav Havel.

A demisionat din funcția de președinte și …a fost ales președinte

În primul an de mandat, guvernul lui Havel a obţinut succese considerabile şi a reuşit să evite unele reforme incomode cu care se confruntau alte ţări din estul Europei. Totuşi, existau câteva probleme stringente. Printre acestea se remarcă renaşterea naţionalismului slovac, care fusese ţinut în frâu de popularitatea lui Havel şi de constituţie, care asigura un prim-ministru slovac.

O altă problemă a fost faptul că Havel nu avea experienţă în politică, iar noua poziţie a adus şi momente de disconfort. De exemplu, atunci când a eliberat prizonierii, a paralizat principala fabrică de automobile a Cehoslovaciei, care se baza pe munca deţinuţilor.

Mai mult, s-a produs o ruptură în cadrul Forumului, care s-a împărţit între partizanii ideii unei transformări rapide şi complete a economiei cehe spre sistemul pieţei libere – conduşi de Vaclav Klaus, şi cei care promovau o transformare treptată a economiei – conduşi de Vaclav Havel. Spre surprinderea tuturor, Klaus a fost ales preşedintele Forumului, în octombrie 1990. Mulţi au considerat că acesta era primul eşec politic semnificativ din cariera lui Havel.

În august 1992, parlamentul slovac a emis propria constituţie, iar Havel şi-a dat demisia din postul de preşedinte. În decembrie, parlamentul a promulgat o nouă lege, prin care Cehoslovacia era împărţită în Republica Cehă şi Slovacia, o diviziune pe care Havel a încercat să o împiedice. Dar cariera sa politică nu avea să se termine aici. În 1993, parlamentul l-a ales în funcţia de prim preşedinte ale Republicii Cehe.

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele
Parteneri
Horoscop 25 aprilie 2024. Taurii ar putea găsi soluția la o problemă. Balanțele simt nevoia de echilibru
Horoscop 25 aprilie 2024. Taurii ar putea găsi soluția la o problemă. Balanțele simt nevoia...
Epidemie de singurătate în rândul părinţilor. Doi din trei sunt izolaţi şi epuizaţi
Epidemie de singurătate în rândul părinţilor. Doi din trei sunt izolaţi şi epuizaţi
Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul miliardar a decis să renunţe la o divizie întreagă abia formată
Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul...
Din secretele super-bogaţilor: Unde îşi pun banii miliardari ca Elon Musk sau Jeff Bezos. Care sunt cele trei domenii unde elita cheltuie cel mai mult
Din secretele super-bogaţilor: Unde îşi pun banii miliardari ca Elon Musk sau Jeff Bezos. Care...
Scandal! Smiley s-a filmat când își lovește soția. Gina Pistol e…
Scandal! Smiley s-a filmat când își lovește soția. Gina Pistol e…
Băncile din România sunt obligate. Anunț pentru toți românii care au credite la bancă
Băncile din România sunt obligate. Anunț pentru toți românii care au credite la bancă
Beleaua Corduneanu a făcut anunţul. Este CUTREMUR în lumea interlopă
Beleaua Corduneanu a făcut anunţul. Este CUTREMUR în lumea interlopă
Șoc în lumea teatrului. Actor român, condamnat la 6 ani de închisoare pentru viol
Șoc în lumea teatrului. Actor român, condamnat la 6 ani de închisoare pentru viol
Adrian Sârbu: Creşterea PIB înseamnă creşterea bogăţiei tale. În România există oportunităţi. Fii vesel, pentru că economia creşte şi bazată pe nivelul tău de bună dispoziţie şi de gândire pozitivă
Adrian Sârbu: Creşterea PIB înseamnă creşterea bogăţiei tale. În România există oportunităţi. Fii vesel, pentru...
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună. CALCUL
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele...
Antreprenorul cunoscut în toată lumea, care şi-a început cariera în unele dintre cele mai prost plătite locuri de muncă: „Niciun loc de muncă nu este sub demnitatea mea. Am curăţat mai multe toalete decât voi toţi la un loc... iar pe unele nu le pot uita”
Antreprenorul cunoscut în toată lumea, care şi-a început cariera în unele dintre cele mai prost...
Pensionarii, ținuți în suspans. Poșta Română își bate joc de ei
Pensionarii, ținuți în suspans. Poșta Română își bate joc de ei
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care...
Hidroelectrica, anunț de ultim moment pentru toți clienții! Se întâmplă de azi!
Hidroelectrica, anunț de ultim moment pentru toți clienții! Se întâmplă de azi!
Cu ce să stropești roșiile la final de aprilie. Așa vei avea garantat o recoltă bogată
Cu ce să stropești roșiile la final de aprilie. Așa vei avea garantat o recoltă...