Povestea neștiută a Sfântului Valentin sau Ziua Îndrăgostiților. A luat naștere ca sărbătoare creștină în cinstea unui martir și a ajuns la iubire

Ziua Îndrăgostiților, numită și Ziua Sfântului Valentin sau Sărbătoarea Sfântului Valentin, este sărbătorită în fiecare an pe 14 februarie. Deși mulți nu știu, aceasta a luat naștere ca o sărbătoare creștină în Roma, Italia, în cinstea unui martir numit Valentin, ajungând în timp să fie considerată sărbătoarea tuturor îndrăgostiților.

Prin diferite legende și povești, celebrarea a devenit și o sărbătoare culturală, religioasă și comercială importantă a romantismului și a angajamentului și iubirii în mai multe zone ale lumii, fiind celebrată de sute de milioane de oameni.

Conform unei legende, Sfântul Valentin i-a redat vederea fiicei oarbe a temnicerului său. Ulterior, numeroase adăugiri la legendă au legat-o mai mult de tema iubirii: tradiția susține că Sfântul Valentin a oficiat căsătorii pentru soldații creștini cărora împăratul roman le interzicea să se căsătorească, iar o înfrumusețare a legendei din secolul al XVIII-lea susține că el i-a scris fiicei temnicerului o scrisoare semnată „Valentinul tău” ca un rămas bun înainte de execuția sa, de unde a rămas păstrat conceptul că de 14 februarie se scriu felicitări persoanei iubite.

Ziua de 14 februarie a devenit asociată cu iubirea romantică

Ziua a devenit asociată cu iubirea romantică în secolele XIV și XV, când au înflorit noțiunile de iubire curtenitoare, aparent prin asocierea cu „porumbeii” de la începutul primăverii. În Anglia secolului al XVIII-lea, această zi a devenit o ocazie pentru cupluri de a-și exprima dragostea reciprocă prin oferirea de flori, dulciuri și felicitări (cunoscute sub numele de „valentine”) și a fost preluată uterior și în Statele Unite.

Simbolurile Zilei Îndrăgostiților folosite astăzi includ conturul în formă de inimă, porumbeii și figura Cupidonului înaripat.

În secolul al XIX-lea, felicitările realizate manual au fost înlocuite de cele produse în serie.  În Italia, cheile Sfântului Valentin sunt oferite îndrăgostiților „ca simbol romantic și invitație de a descuia inima celui care le oferă”, precum și copiilor pentru a alunga epilepsia (numită boala Sfântului Valentin).

Sfântul Valentin, „un preot din Roma care a fost închis pentru că a ajutat creștinii persecutați”

J.C. Cooper, în The Dictionary of Christianity, scrie că Sfântul Valentin a fost „un preot din Roma care a fost închis pentru că a ajutat creștinii persecutați”.

Înregistrările contemporane despre Sfântul Valentin au fost cel mai probabil distruse în timpul persecuției lui Dioclețian la începutul secolului al IV-lea.  În secolul al V-lea sau al VI-lea, o lucrare intitulată Passio Marii et Marthae a publicat o poveste despre martiriul Sfântului Valentin din Roma, probabil împrumutând torturile la care au fost supuși alți sfinți, așa cum era obișnuit în literatura din acea perioadă.

Aceleași evenimente se regăsesc în Martirologiul lui Bede, care a fost compilat în secolul al VIII-lea. Acesta afirmă că Sfântul Valentin a fost persecutat ca creștin și interogat personal de împăratul roman Claudius al II-lea. Claudius a fost impresionat de Valentin și a purtat o discuție cu el, încercând să-l convingă să se convertească la păgânismul roman pentru a-și salva viața. Valentin a refuzat și a încercat să-l convertească pe Claudius la creștinism. Din această cauză, a fost executat.

Minune înainte de execuție

Se spune că, înainte de execuție, a săvârșit o minune, vindecând-o pe Iulia, fiica oarbă a temnicerului său, Asterius. Fiica temnicerului și cei patruzeci și șase de membri ai familiei sale, rudele și servitorii, au ajuns să creadă în Iisus și au fost botezați.

John Foxe, un istoric englez din secolul al XVI-lea, și Ordinul Carmelitelor afirmă că Sfântul Valentin a fost îngropat în Biserica Sfânta Praxedes din Roma, situată lângă cimitirul Sfântului Hippolytus. Acest ordin spune că, potrivit legendei, „Julia însăși a plantat un migdal cu flori roz lângă mormântul lui. Astăzi, migdalul rămâne un simbol al iubirii și prieteniei veșnice”.

O altă înfrumusețare sugerează că Sfântul Valentin a oficiat căsătorii creștine clandestine pentru soldații cărora le era interzis să se căsătorească. Conform legendei, pentru „a le reaminti acestor bărbați de jurămintele lor și de iubirea lui Dumnezeu, se spune că Sfântul Valentin a decupat inimi din pergament”, oferindu-le soldaților și creștinilor persecutați, o posibilă origine a utilizării pe scară largă a inimilor de Ziua Sfântului Valentin.

Se presupune că Sfântul Valentin purta un inel purpuriu cu ametist, purtat în mod obișnuit de episcopii creștini, cu imaginea lui Cupidon gravată pe el, un simbol recognoscibil asociat cu iubirea, care era legal în Imperiul Roman.  Soldații romani recunoșteau inelul și îi cereau să le oficieze căsătoria.