Această rețetă de tort cu mousse de ciocolată și zmeură este absolut delicioasă. Mai mult decât atât, este perfectă pentru noapte dintre ani.
Mai jos aveți explicat pas cu pas tot ceea ce trebuie să faceți pentru a ieși pe placul dumneavoastră, dar și a celor din jur! Spor la treabă!
Ingrediente pentru blat
Ingrediente pentru mousse de ciocolată
Ingrediente pentru mousse de zmeură
Pentru început trebuie să puneți ouăle în vasul unui mixer. Le bateți foarte bine cu un praf de sare. Ulterior, adăugați și zahărul, dar nu tot deodată, ci treptat. Mai mixați aproximativ 10 minute. Zahărul trebuie să se topească și să nu se mai simtă. La final, adăugați și esențele de vanilie.
Următorul pas este de a pune cacao, apoi făina bine cernută, de cel puțin două ori, dar în ploaie, sau cum s-ar mai spune, treptat. Amestecați foarte bine cu o spatulă. Pregătiți o tavă rotundă în care să turnați întreaga compoziție. Transferați-o la cuptorul preîncălzit pentru circa 40 de minute. Nu uitați ca înainte să scoateți, să faceți testul cu scobitoarea sau cu bățul de lemn special, mai lung, să pătrundă până mai jos.
E momentul să faceți mousse-ul de ciocolată. Hidratați în apă rece gelatina. Amestecați. Puneți 300 ml de frișcă neîndulcită la încălzit și lăsați-o până când se înfierbântă foarte bine. Apoi, o luați de pe foc și puneți gelatina. Amestecați puțin și apoi puneți ciocolata. Lăsați câteva minute și apoi amestecați foarte bine pentru a se topi ciocolata.
Restul de frișcă neîndulcită o veți amesteca cu ajutorul unui mixer. Adăugați-o în compoziția cu ciocolată și amestecați. Puneți blatul într-un inel și deasupra adăugați mousse-ul de ciocolată. Puneți la frigider.
Faceți acum și mousse-ul de zmeură. Puneți gelatina la hidratat în apă rece. Zmeura o veți pasa cu blender-ul. Piureul trebuie să îl treceți printr-o sită pentru a nu avea semințe. Apoi puneți pe foc și adăugați zahărul. Fierbeți pentru circa 5 minute. Adăugați gelatina și amestecați. Lăsați să se mai răcească puțin. Bateți cu mixerul smântâna pentru frișcă.
Adăugați piureul rezultat peste și amestecați foarte bine. Lăsați să se mai răcească și apoi puneți peste mousse-ul de ciocolată. Transferați la frigider pentru câteva ore sau chiar peste o noapte. Puteți să faceți o glazură de ciocolată sau este de ajuns să puneți zmeură.