Românii care stau la bloc vor avea un mare avantaj. Conform unui proiect adoptat deja de Camera Deputaților, reabilitarea termică a blocurilor se va face din fonduri europene, în proporție de 90%.
Este vorba despre proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă 179/2022 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe.
Propunerea legislativă prevede că pentru finanţarea reabilitării termice a blocurilor să fie folosiţi mai mulţi bani din fondurile europene nerambursabile, respectiv 90%, şi mai puţini din bugetele locale sau cele ale asociaţiilor de proprietari.
Astfel, proiectul de act normativ are drept finalitate, prin instituirea unor excepţii de la cadrul legislativ actual, asigurarea posibilităţii finanţării unor activităţi/lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, pentru perioada de programe 2021 – 2027, inclusiv din fondurile europene nerambursabile aferente Politicii de Coeziune, conform Stiripesurse.
Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, pe 15 februarie 2023, iar votul Camerei a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.
Potrivit unei ordonanțe emise în luna mai, stabilitatea termică a locuinței se face acum gratuit și în cazul persoanelor vulnerabile ce îndeplinesc condițiile pentru a primi ajutorul pentru încălzire. Iată categoriile de consumatori vulnerabili eligibile pentru a primi ajutorul de stat.
La sfârșitul lunii mai, OUG 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe a fost modificată, astfel încât în lista deja existentă a categoriilor de persoane pentru care autoritățile suportă cheltuielile cu reabilitarea termică a locuințelor să se mai adauge o categorie. Concret, de câteva săptămâni, pe lista amintită s-au adăugat și persoanele aflate în sărăcie energetică, inclusiv consumatorii vulnerabili de energie.
Practic, de reabilitarea termică gratuită a locuinței pot beneficia acum persoanele care îndeplinesc condițiile pentru a primi ajutor de încălzire. Toate detaliile privind ajutorul de încălzire, printre care și definițiile consumatorului vulnerabil de energie sau sărăciei energetice, dar și condițiile concrete pentru acordarea ajutorului, sunt stipulate în Legea 226/2021.
Potrivit acestui act normativ, consumatorul vulnerabil de energie înseamnă persoana singură sau familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale, adică necesarul de energie pentru iluminat, răcire și încălzire a locuinței, gătit și altele, în timp ce sărăcia energetică reprezintă imposibilitatea consumatorului vulnerabil de a-și acoperi aceste nevoi.