Cum se sărbătorea 1 Iunie în comunism.Ziua Internațională a Copilului nu era liberă, în anii comunismului. Se sărbătorea la școală sau la grădiniță, cu serbări ale căror tematică era de a mulțumi partidului pentru copilăria liberă și fericită.
1 Iunie era pentru copiii din comunism o zi de școală, însă, puțin diferită, în sensul că nu se făceau ore, ci serbări și diverse concursuri.
Cine a trăit acele vremuri își poate aduce aminte că manifestările închinate copiilor patriei socialiste se desfășurau sub semnul propagandei și educației în spirit patriotic-comunist.
În timp ce preșcolarii veneau îmbrăcați în uniformele de șoimi ai patriei, elevii scoteau de la naftalină costumul de pionier, de care erau foarte mândri. De la serbările care se desfășurau în școli și grădinițe de Ziua Internațională a Copilului nu lipseau poeziile patriotice, închinate, bineînțeles, conducătorilor iubiți, Elena și Nicolae Ceaușescu, care aveau grijă de copiii patriei.
De asemenea, cântecele patriotice, precum „Noi în anul 2000” sau „Eu m-am născut acolo unde brazii cântă”, erau nelipsite. Toți copiii le știau!
Elevii de liceu, adică UTC-iștii, făceau, de 1 Iunie, diverse montaje literare și participau la tot felul de concursuri, sub atenta supraveghere a secretarului de partid.
La nivelul fabricilor și uzinelor, se formau delegații de muncitori care mergeau, în special, la casele de copii unde duceau cadouri.
Ziua Internațională a Copilului se sărbătoreșe în fiecare an, la 1 Iunie, aceasta fiind menţionată pentru prima dată la Geneva, la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor, în august 1925.
Copilăria în comunism era cu mult diferită faţă de cea de acum. Mulţi susţin astăzi că erau mai fericiţi atunci decât copiii din prezent, dar acest lucru este valabil doar prin raport la aşteptările şi provocările din aceste perioade de timp.
Cert este că, în lipsa tehnologiei şi a programelor TV, copiii de dinainte de 1989 erau obligaţi să petreacă mai mult timp împreună, afară, la joacă.