EXCLUSIV

EXCLUSIV Adio cozi la returnat sticle SGR, prin ReturRO! A apărut și în România dispozitivul în care pot fi reciclate toate dintr-un foc, la un loc, plastic și doze | FOTO și VIDEO

Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), implementat recent în România, al doilea ca mărime din UE după Germania, continuă să se dezvolte zi de zi. Recent, a fost instalat în țara noastră primul dispozitiv care poate prelua ambalajele cu garanție în amestec, adică la grămadă, fără a mai fi nevoie de a introduce produsele reciclabile separat, unul câte unul.

MediaFLUX a luat parte la marele eveniment care s-a bucurat și de prezența CEO-ului ReturRO, Gemma Webb, acolo unde am discutat cu toate personajele cheie implicate într-un viitor mai sustenabil al țării noastre prin cele mai noi tehnologii de  colectare și reciclare într-o economie circulară performantă.

Primul astfel de dispozitiv din România a fost amplasat la Carrefour Orhideea din București, acolo unde oamenii pot introduce în aparat până la 200 de sticle de plastic și doze de aluminiu de 500 de ml care vor fi sortate și selectate la gramăda, în final utilizatorul primind direct bonul cu suma care i se datorează. Trebuie precizat însă că sticlele din sticlă vor fi introduse separat, în fanta de lângă, acolo unde acestea vor fi sparte.

Adio cozi la returnat sticle SGR, prin ReturRO! A apărut și în România dispozitivul în care pot fi reciclate toate dintr-un foc, la un loc, plastic și doze
sursa foto: mediaflux.ro

„Putem introduce atât doze de aluminiu, cât și sticle de plastic în același timp și în același compartiment de bulk. Capacitatea compartimentului este de până la 200 de recipiente de 500ml, bineînțeles că numărul scade în funcție de volumele care se regăsesc în sacul dumneavoastră”, a explicat Mircea Răducanu, reprezentant al RMV System, modul în care funcționează noul dispozitiv de ultimă generație.

Gemma Webb, CEO ReturRO: „Noul RVM arată fantastic”

CEO-ul ReturRO, Gemma Webb, a venit la eveniment alături de o delegație din alte țări care utilizează sistemul SGR prezent în România, mai ales că suntem un adevărat fenomen la nivel european pentru modul rapid în care l-am implementat și îl folosim.

CEO-ul ReturRO, Gemma Webb, alături de o delegație străină din țările SGR venită în România
sursa foto: mediaflux.ro

„Sistemul a avut un start foarte bun. Ceea ce este fantastic este faptul că consumatorii români adoptă sistemul într-un ritm fără precedent și neprevăzut, ceea ce înseamnă că avem volume foarte foarte mari care se întorc. Toate sistemele și toți oamenii de aici, din toate țările SGR, vă vor spune același lucru. În primele șase luni de funcționare a sistemului toată lumea învață pentru că este nou: este nou pentru retaileri, este nou pentru consumatori, este nou pentru noi”, a explicat Gemma Webb, CEO RetuRO.

CEO-ul ReturRO, Gemma Webb alături de o delegație străină din țările SGR venită în România și Cristian Lazăr, CEO Green Ambalaje
sursa foto: Mediaflux.ro

Oficialul a arătat în exclusivitate pentru MediaFLUX că noul echipament RVM (Reverse Vending Machines), utilizat în procesul de colectare din sistemul SGR este folositor mai ales punctelor de vânzare cu volume mari deoarece oamenii pot pune toată punga de sticle în aparat, fără să mai fie nevoie să le așeze pe rând.

„Noul RVM arată fantastic. L-am văzut în Finlanda anul trecut, când am vizitat toate țările care au astfel de sisteme SGR. Și am putut vedea că retailerii care au instalat aceste aparate au avut un avantaj competitiv, deoarece consumatorii nu trebuiau să stea la coadă pentru a aduce sticlele înapoi”, ne-a spus Gemma Webb, care arată că „pentru punctele de vânzare cu volume mari acest lucru ușurează munca consumatorilor, deoarece pot veni, pot pune toată punga înăuntru și nu trebuie să pună sticlele una câte una”.

Adio cozilor la returnat sticle SGR!

Marius Porojan, director comercial Green Pack, prezent și el la lansare, a dat detalii despre evenimentul care introduce și în țara noastră cel mai modern echipament RVM care duce la evitarea totală a cozilor de care oamenii se plângeau până acum.

„Astăzi suntem aici pentru a inaugura acest nou echipament MEGA RVM la hipermarket-ul Carrefour Orhidea. Vorbim de o noutate în România și la fel pentru hipermarketurile Carrefour. Acest nou echipament poate prelua ambalajele cu garanție în amestec, minimizând astfel timpul pe care un potențial client îl poate pierde prin introducerea acestor ambalaje unul câte unul.

Vorbim de această noutate prin care clientul poate veni direct cu sacoșa plină cu ambalajele în amestec. Sunt puse în acest RVM, prin senzori, se recunoaște fiecare tip de ambalaj introdus, iar ulterior clientul primește bonul valoric”, a arătat Marius Porojan care spune că în România avem al 2-lea cel mai mare sistem SGR din Europa, după cel din Germania.

Jagoda Gwardys-Zientara, COO Carrefour România, alături de personalități din industria de reciclare, printre care Cristian Lazăr, CEO Green Ambalaje
sursa foto: mediaflux.ro

Directorul din Green Pack ne-a explicat și ce se întâmplă cu sticlele după ce au fost returnate de către români. Astfel, după ce sunt introduse în RVM, acestea sunt apoi colectate de un colector autorizat, ajung la o stație de reciclare și într-un final sunt transformate în fulgi sau granule de plastic, ca într-un final să ajungă într-un nou PET.

„De exemplu, doar în această locație, sâmbăta trecută, am avut peste 19.000 de ambalaje cu garanție care au fost returnate de către clienți. Odată ce PET-ul intră într-un RVM, acesta este colectat de către un colector autorizat. El ajunge la o stație de reciclare, este ulterior transformat din nou în fulgi, granule, iar mai apoi este transformat într-un nou PET”, a completat director comercial Green Pack.

Cum funcționează dispozitivul în care pot fi reciclate toate dintr-un foc, la un loc, plastic și doze

Mircea Răducan, reprezentant al RMV System, a oferit mai multe detalii despre noul dispozitiv, o mașină modulară de preluare în bulk și cum trebuie aceasta folosită de către consumatori.

„Este vorba despre un RVM din gama MEGA. Este o mașină modulară de preluare în bulk în sensul în care puteți introduce recipientele dintr-un sac sau dintr-o sacoșă. Din deschiderea trapei de alimentare recipientele sunt vărstate în gura de alimentare. Inițiem procesul de numărare, în spate mașina ridică recipientele pentru a fi aliniate în dreptul unor senzori care au rolul de a citi codul de bare pentru a identifica că acel recipient aparține sistemului de garanție returnare – greutate, dimensiune, formă.

După care, dacă întrunește toate aceste caracteristici ca aparținând SGR, ele merg mai departe într-o zonă unde sunt comprimate, atât dozele de aluminiu, cât și PET-urile, sticla urmând să fie spartă. La acest tip de echipament sticla trebuie introdusă doar prin fanta laterală pentru că modul de alimentare nu este bun pentru un material casant cum este sticla care se poate sparge și poate dăuna echipamentului”, a explicat Mircea Răducan care a insistat ca sticlele de sticlă să nu fie introduse în același loc cu plasticul și dozele.

Jagoda Gwardys-Zientara, COO Carrefour România

Ulterior, dacă întreg procesul a decurs cum trebuie și sticlele respective erau în stare perfectă respectând cerințele, clientul va primi un bon cu un cod de bare care poate fi folosit direct la casa de marcat pentru cumpărături.

„Toate celelalte recipiente SGR au fost acceptate, primim un cod de bare cu recipientele care au fost acceptate. Cu acest bon clientul se duce la casa de marcat, își face cumpărăturile, scanează bonul și se deduce valoarea garanției din valoarea bonului de cumpărături”, a completat acesta.

„Este o tehnologie nouă”, spune Jagoda Gwardys-Zientara, COO Carrefour România

Jagoda Gwardys-Zientara, COO Carrefour România, a recunoscut pentru MediaFLUX faptul că acest aparat a fost folosit în primul rând în România de compania pe care o conduce și speră să le ofere clienților lanțului de magazine Carrefour o mai bună experiență de returnare a sticlelor din SGR fără ca aceștia să mai fie nevoiți să stea la cozi.

Mai mult, pe măsură ce dispozitivul își va demonstra eficacitatea, acesta va fi introduse și în restul hypermarketurilor Carrefour din România.

„Este o tehnologie nouă. Cu toate acestea, trebuie să ne gândim la clienții noștri și la numărul de sticle pe care le au, ceea ce înseamnă că, uneori, este nevoie de o utilizare sticlă cu sticlă. De aceea încercăm să găsim o soluție pentru toți clienții noștri care vin uneori cu cantități mai mari de sticle și să încercăm să rezolvăm acest aspect mai repede decât sticla cu sticla.  Timpul este foarte important”, a explicat Jagoda Gwardys-Zientara,  COO Carrefour România.

Jagoda Gwardys-Zientara, COO Carrefour România, alături de personalități din industria de reciclare, printre care Cristian Lazăr, CEO Green Ambalaje
sursa foto: Mediaflux.ro
[email protected] - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele
Parteneri
Horoscop 6-12 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. Gemenii au numai reuşite, Scorpionii au parte de un nou început
Horoscop 6-12 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. Gemenii au numai reuşite, Scorpionii au parte de...
F-35 pentru România. Un model expoziţional al avionului de generaţia a cincea va fi prezent la BSDA 2024
F-35 pentru România. Un model expoziţional al avionului de generaţia a cincea va fi prezent...
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte:...
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de...
Simona Halep aruncă BOMBA, nu a mai rezistat! Gata, acum e oficial
Simona Halep aruncă BOMBA, nu a mai rezistat! Gata, acum e oficial
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost...
Tarkan, adorabilul interpret al melodiei Şımarık, care făcea furori în urmă cu două decenii, de nerecunoscut la 51 de ani
Tarkan, adorabilul interpret al melodiei Şımarık, care făcea furori în urmă cu două decenii, de...
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău au trecut la următoarea etapă a relației. Vedeta, în culmea fericirii
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău au trecut la următoarea etapă a relației. Vedeta, în culmea...
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte - INTERVIU INTEGRAL The Economist
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte...
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la...
Povestea uneia dintre cele mai puternice femei de afaceri din România. Ea deţine mai multe afaceri de zeci de milioane de euro în ţara noastră
Povestea uneia dintre cele mai puternice femei de afaceri din România. Ea deţine mai multe...
Ce e de așteptat de la noua întâlnire între Regele Charles și Prințul Harry
Ce e de așteptat de la noua întâlnire între Regele Charles și Prințul Harry
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Au explodat prețurile la alimente! Noi scumpiri înregistrate în aprilie!
Au explodat prețurile la alimente! Noi scumpiri înregistrate în aprilie!
FOTOGRAFIE nemaivăzută cu Kate Middleton! A scăpat pe net după anunțul bolii. Fanii nu au mai văzut-o AȘA
FOTOGRAFIE nemaivăzută cu Kate Middleton! A scăpat pe net după anunțul bolii. Fanii nu au...