LIFESTYLE

În cât timp iese alcoolul din sânge. Când te poți urca la volan dacă vrei să conduci

În cât timp iese alcoolul din sânge. Când te poți urca la volan dacă vrei să conduci
sursa foto: ProTV

În cât timp iese alcoolul din sânge. În perioada sărbătorilor, mulți șoferi lasă prudența la o parte și urcă la volan, cu toate că au consumat băuturi alcoolice. Consumul de alcool declanşează un lanţ de reacţii complexe în organism. Corpul omenesc luptă, practic, pentru a descompune alcoolul şi îl face inofensiv pentru organism, însă acesta este un proces de durată.

De altfel, acesta este şi principalul motiv pentru care anumiţi şoferi prezintă o alcoolemie ridicată şi la câteva ore bune după ce au consumat în mod propriu-zis alcool.

În cât timp iese alcoolul din sânge

Specialiștii spun că viteza de eliminare a alcoolului din sânge depinde de mai mulţi factori. Ne gândim inclusiv la sexul persoanei respective, pentru că femeile elimină mai repede alcoolul din sânge decât bărbaţii.

Viteza de eliminare a alcoolului din sânge mai depinde de vârsta persoanei respective, de alimentele ingerate, dar şi de momentul zilei, ştiut fiind faptul că alcoolul se metabolizează mai repede la sfârşitul zilei.

În principiu, vorbim de o viteză de eliminare a alcoolului din sânge de 16 mg alcool/100 ml sânge pe oră. Concret, asta înseamnă că un şofer care are o alcoolemie de 1,6 la mie are nevoie de minim 10 ore pentru a ajunge la o alcoolemie 0.

Băutura care distruge creierul
sursa foto: vinepair.com

Nu contează neapărat tipul de băutură consumat ci cantitatea

În principiu, nu contează neapărat tipul de băutură consumat ci doar cantitatea de alcool din băutura respectivă. Asta înseamnă că efectul unui pahar de whisky, de exemplu, se elimină mai greu decât efectul unui pahar de bere.

Iar specialiştii atrag atenţia că nu există posibilitatea concretă de a accelera procesul de a deveni sobru. Nici măcar consumul de cafea sau de băutură energizantă pe bază de cofeină nu schimbă viteza cu care enzimele descompun alcoolul.

Cât timp poate fi detectat alcoolul în aerul expirat
De obicei, cam indiferent de testul utilizat, alcoolul poate fi detectat în aerul expirat pentru o perioadă de circa 24 de ore. Vorbim despre o durată relativ mică, în condiţiile în care alcoolul poate fi detectat în salivă pentru o perioadă de 48 de ore, iar în păr chiar până la 90 de zile.

Pe de altă parte, alcoolul se elimină cel mai rapid din sânge, unde poate fi detectat pentru cel mult 12 ore.

Pedepse în România pentru conducerea sub influenţa alcoolului

În ceea ce priveşte alcoolemia la volan, specialiştii susţin că există acest prag psihologic de 0,8 mie peste care apare ceea ce se cheamă răspundere penală.

Adică, pentru o alcoolemie de până în 0,8 la mie, un şofer ar risca cel mult o amendă şi, eventual, ridicarea permisului. Pentru o alcoolemie de peste 0,8 la mie vorbim deja de elemente precum trimitere în judecată şi, eventual, chiar condamnare la ani grei de închisoare, mai ales dacă acest consum de alcool la volan duce inclusiv la producerea de accidente cu urmări mai mult sau mai puţin grave.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele
Parteneri
Semne care indică o lipsă de Omega-3. Care sunt semnalele transmise de organism și ce afecțiuni se pot dezvolta
Semne care indică o lipsă de Omega-3. Care sunt semnalele transmise de organism și ce...
Sfatul zilei de luni, 20 mai 2024. Berbecii ies din zona de confort.
Sfatul zilei de luni, 20 mai 2024. Berbecii ies din zona de confort.
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Câștigătorul Chefi la cuțite șterge pe jos cu foștii chefi. Ce i-au făcut acești în trecut. El critică și emisiunea MasterChef. ''Este un concurs pentru bucătari amatori''
Câștigătorul Chefi la cuțite șterge pe jos cu foștii chefi. Ce i-au făcut acești în...
Ce se întâmplă, de fapt, dacă spargi fără să vrei un produs în Lidl, Kaufland sau oricare alt magazin. Legea spune clar când trebuie tu să plătești daunele
Ce se întâmplă, de fapt, dacă spargi fără să vrei un produs în Lidl, Kaufland...
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de...
Povestea cuplului care a fugit de nebunia şi agitaţia Bucureştiului. S-au mutat la ţară, şi-au deschis o afacere, iar ce au ajuns acum să facă impresionează o întreagă comunitate
Povestea cuplului care a fugit de nebunia şi agitaţia Bucureştiului. S-au mutat la ţară, şi-au...
Legea din România de care puțini au auzit. Toți românii care stau la curte trebuie să o cunoască. E ilegal să faci așa ceva și autoritățile au început să dea amenzi
Legea din România de care puțini au auzit. Toți românii care stau la curte trebuie...
Antonia, în cea mai transparentă ținută posibilă! A făcut un pas greșit și s-a văzut chiar TOT
Antonia, în cea mai transparentă ținută posibilă! A făcut un pas greșit și s-a văzut...
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
„Te cunosc de undeva”. Cine sunt finaliștii sezonului 20
„Te cunosc de undeva”. Cine sunt finaliștii sezonului 20
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene. Oraşele şi locuitorii din Est se pregătesc pentru avansul ruşilor: „Trăim doar pentru ziua de azi. Nu ştim ce se va întâmpla mâine”
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
De unde vin produsele de la Lidl
De unde vin produsele de la Lidl
Povestea familiei care controlează un gigant din domeniul agricol din România, cu afaceri de sute de milioane de lei şi cu mii de hectare de pământ. Ce planuri au proprietarii cu compania pe care au construit-o
Povestea familiei care controlează un gigant din domeniul agricol din România, cu afaceri de sute...
Pizza cu blat din felii de pâine. Rezultatul va fi unul spectaculos
Pizza cu blat din felii de pâine. Rezultatul va fi unul spectaculos
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
Greșeala din trafic care te poate costa 55.000 de euro! Ce trebuie să NU faci!
Greșeala din trafic care te poate costa 55.000 de euro! Ce trebuie să NU faci!
S-A AFLAT totul despre bărbatul cu care se IUBEȘTE Simona Halep! Detalii BOMBĂ
S-A AFLAT totul despre bărbatul cu care se IUBEȘTE Simona Halep! Detalii BOMBĂ