Marea criză a petrolului. Legătura dintre Israel și lovitura pe care statele arabe au dat-o Americii

Marea criză a petrolului din 1973 este un eveniment la care se face referire adesea, mai ales în contextul războiului din Israel, dar nu toată lumea știe ce s-a întâmplat atunci. 

Criza petrolului din 1973 este prima criză energetică cu care s-a confruntat lumea occidentală după cel de-al Doilea Război Mondial.

O creștere a prețului barilului de petrol de la $3 la $12 în doar câteva zile a forțat guvernele europene și cel al SUA să treacă la cele mai severe măsuri de economisire a energiei, care, deși au afectat viața cotidiană a milioane de oameni, în același timp au pus bazele avântului industriei energiei regenerabile.

Marea criză a petrolului. Cum a început totul

În luna mai a anului 1948, pe teritoriul Palestinei, fost teritoriu aflat sub administrație britanică, a fost creat prin decizia ONU statul Israel, în ciuda opoziției ferme a populației arabe din regiune, care a refuzat să recunoască existența acestuia.

Din acest moment, zona a devenit un teritoriu disputat în mod constant și care a condus la mai multe războaie.

Astfel, în luna octombrie 1973, de ziua sărbătorii Yom Kipur, Egiptul și Siria, cu sprijinul Uniunii Sovietice, au atacat statul Israel. La scurt timp, SUA a decis să sprijine Tel Aviv-ul și a început furnizarea de arme către armata israeliană.

Drept răspuns, membrii OPEC (Organizația Țărilor exportatoare de petrol, respectiv  Algeria, Angola, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Gabon, Guineea Ecuatorială, Iran, Irak, Kuwait, Libia, Nigeria, Republica Congo și Venezuela ) au decis să reducă producția de petrol, să crească prețul cu până la 70% și să limiteze drastic livrările către SUA și Țările de Jos, considerate cei mai mari aliați ai Israelului.

Deși războiul de Yom Kipur s-a încheiat la sfârșitul lui octombrie, embargoul și producția limitată au continuat să fie aplicate, ducând la o criză energetică de proporții tot mai mari.

Estimările  decidenților americani referitoare la imposibilitatea unui „boicot petrolier” din cauza potențialelor consecințe financiare s-au dovedit a fi false.

Din contră, urmare a acestui fapt, prețul barilului de petrol a început să crească tot mai mult, tocmai din acest motiv.

Primele măsuri

În doar trei luni prețul barilului de petrol a crescut de la $3 la $12, forțând societatea americană și cea occidentală, ca după decenii de abundență și consum în creștere, să se confrunte cu criză majoră de la cel de-al Doilea Război Mondial, tradusă prin lipsuri, probleme de aprovizionare și prețuri ridicate.

La fel ca și în prezent, politicienii și autoritățile publice au început a face apel la măsuri de conservare și să adopte unele măsuri care să asigure acest lucru. Multe dintre  ele, au fost valabile pe termen scurt, în timp ce altele au supraviețuit decenii.

Printre măsurile luate la scurt timp de la declanșarea crizei se numără sistarea iluminatului stradal sau a unor edificii importante din orașele europene, raționalizarea consumului de benzină sau îndemnul de a încălzi o singură cameră a locuinței în perioada de iarnă.

Spre exemplu, în Franța a fost introdusă prin lege obligativitatea de a reduce temperaturile din încăperi la 20 de grade Celsius, începând cu anul 1974.

Momentul în care în SUA a fost instituită limita de viteză

În unele cazuri, mai ales în SUA a fost introdus inclusiv sistemul codurilor verde, galben și roșu, pentru a informa cetățenii despre starea alimentării cu combustibil.

În această listă intră și instituirea limitelor de viteză pentru mașini, bărci și avioane, în multe cazuri aplicate la nivel național și valabile aproximativ un deceniu.

Spre exemplu, în SUA a fost instituită limita generală de viteză la nivel național de 90 km/h (60 – 80 km/h în unele țări europene), valabilă până în 1985, când prețurile petrolului au luat-o din nou pe panta descendentă.

Apariția ”orei de vară” din motive economice

Totodată, pentru a asigura o distribuție cât mai economă a combustibilului, a fost dispusă alimentarea mașinilor în funcție de ultima cifră. Astfel, automobilele cu cifre pare, se alimentau în zilele pare ale lunii, în vreme ce cele cu cifre impare, în zilele impare.

În Olanda și Danemarca, țări taxate dur de OPEC pentru sprijinul arătat Israelului, unele orașe au încercat să instituie așa-zisele zile libere de mașini, în care utilizarea automobilelor personale era interzisă.

Pentru a asigura utilizarea cât mai mult posibilă a luminii naturale, mai multe țări europene au adoptat celebra „oră de vară”, cu scopul de a folosi cât mai puțin iluminatul de seară.

Deși ideea respectivă a fost aplicată anterior și în cele două războaie mondiale, de această dată a fost dictată de raționamente mai multe economice decât militare.

Embargoul a trecut, criza a rămas

Embargoul petrolier a fost ridicat în cele din urmă în martie 1974, dar prețurile au rămas la același nivel, iar efectele crizei s-au menținut până la finele deceniului.

Industria americană a automobilelor a fost lovită cel mai dur de această criză, întrucât se baza pe fabricarea unor mașini mari și greoaie, care consumau foarte multă benzină.

În scurt timp, aceasta a fost înlocuită rapid de producătorii japonezi și europeni, care produceau mașini mai mici, care erau consumatoare mai eficiente de benzină.

De altfel, încă de la începutul perioadei postbelice, guvernele din Europa de Vest au aplicat taxe pe combustibilul de motor, ceea ce a făcut ca multe mașini dintre mașinile produse de companiile europene să fie mici și economice.

O altă consecință a fost creșterea influenței activiștilor de mediu, care au forțat redefinirea politicilor față de utilizarea combustibililor fosili. Astfel, a fost creată rezerva strategică de petrol a SUA, adoptată legea cu privire la politica energetică și creat Departamentul Energiei.

Uniunea Sovietică a fost unul dintre principalii beneficiari ai acestei crize a petrolului, din moment ce dispunea de suficiente cantități pentru a le vinde și acoperi golul lăsat de statele arabe.

Către 1980, URSS va deveni cel mai mare producător de petrol din lume, ca urmare a creșterii profitabilității exploatărilor în Marea Caspică și Siberia.