#secretstory

Povestea tristă a Olenei, fiica lui Ștefan cel Mare. A fost obligată să se mărite la 14 ani, iar la 24 era deja văduvă

Povestea tristă a Olenei fiica lui Ștefan cel Mare. A fost obligată să se mărite la 14 ani iar la 24 era deja văduvă
Foto: Noi.md

Povestea tristă a Olenei, fiica lui Ștefan cel Mare – cunoscută după căsătorie ca Elena Stefanovna și numită de ruși Elena Voloșancă (valahă sau româncă), a început de la o vârstă fragedă. 

A trecut prin multe greutăți încă de mică, iar pe când avea doar 14 ani, tatăl ei, Ștefan cel Mare, a început negocierile cu privire la o căsătorie între fiica sa şi Ivan cel Tânăr, moştenitorul tronului Cnezatului Moscovei.

Povestea tristă a Olenei, fiica lui Ștefan cel Mare. Când avea doar 2 ani, mama ei s-a stins din viață

Elena (Olena) Voloşanca (1465 – 1505) a fost fiica lui Ştefan cel Mare și a primei sale soţii, Evdochia de Kiev. S-a născut la Suceava, iar numele său apare pentru prima dată într-un document din data de 10 mai 1466, dar nu este cunoscută cu exactitate data nașterii sale. De asemenea, uneori, era numită în forma rutenească a numelei dat de către părinți – Olena.

Mama ei a murit, la vârsta de aproximativ 27 de ani, cauza morții Evdochiei de Kiev nefiind cunoscută cu certitudine, însă, se presupune că, după nașterea Olenei, aceasta ar fi suferit o complicație, sau ar fi murit pur și simplu răpusă de o boală.

Elena avea atunci vârsta de doi ani și a crescut și departe de tatăl ei, care se afla mai mult pe câmpul de luptă.

Crescând la curtea domnească din Suceava, Elena a primit o educație potrivită statului ei, învățând să citească și să scrie în slovană și română, să vorbească alte limbi străine, precum greaca sau turca, religia și cultura ortodoxă, dar și cea catolică și musulmană.

Avea 14 ani când au început negocierile pentru căsătorie

Pe când adolescenta Elena avea în jur de 14 ani, începând cu anul 1479, Ştefan cel Mare a început negocierile cu cneazul rus Ivan al III-lea cu privire la o căsătorie între fiica sa şi Ivan cel Tânăr, moştenitorul tronului Cnezatului Moscovei.

Așadar, doi ani mai târziu, în anul 1481, a avut logodna dintre cei doi, iar după ce a stat doi ani la Mănăstirea Voznezenskaia, în data de 12 ianuarie 1483, a avut loc nunta.

Atunci, ea a primit numele de Elena Stefanovna. Ulterior, a fost numită și Elena Voloșanca, devenind astfel cneaghină a Rusiei.

La 24 de ani a rămas văduvă

Pe data de 10 octombrie 1483, a dat naștere unui băiat, Dimitrie. Dar viaţa Elenei avea să devină un coşmar când avea 24 de ani, după moartea subită a lui Ivan cel Tânăr, din anul 1490, ci nu doar atât, dar Sofia Paleolog, a doua soţie a cneazului Ivan al III-lea, nu vedea cu ochi buni faptul că Ivan cel Tânăr era pe urma tronului Cnezatului Moscovei, dorind ca ţara să fie condusă de fiul ei Vasile.

Acesta ar fi murit din cauza unei boli la picioare sau otrăvit de către un medic veneţian chemat de către Sofia Paleolog să-l trateze, de turbeculoză sau de o altă boală contagioasă, însă, cauza nu este cunoscută cu certitudine.

Deși a rămas văduvă la vârsta de doar 24 de ani și având de crescut și un copil, ea avea să ducă și alte lupte grele.

Prinsă în conflicte între țări

A urmat un conflict cu Sofia Palaiologina, iar ea și fiul său Vasile au organizat un complot împotriva cneazului Ivan al III-lea, însă nu au avut succes.

Ea a fost exilată, iar fiul său a fost arestat la domiciliu.

La doar 15 ani, fiul Elenei, Dimitrie, în anul 1498, este încoronat cneaz. Ea a încercat atunci să mențină relațiile bune cu tatăl ei, domnitorul Ștefan cel Mare, dar și cu alte state, precum Lituania și Polonia.

Însă, lupta pentru câștigarea tronului nu se sfârșise.

A murit la doar 40 de ani

Sofia Paleolog şi fiul ei Vasile au reușit să îi intre din nou în grație lui Ivan al III-lea, iar în  anul 1502, acesta l-a numit cneaz pe Vasile în locul lui Dimitrie, nepotul şi fiica lui Ştefan cel Mare fiind întemniţaţi sub acuzația de erezie iudaizantă.

Domnitorul moldovean a aflat despre ce au păţit fiica sa şi nepotul său, însă nu a reuşit să se convingă dacă cei doi mai erau în viaţă sau nu. Ştefan cel Mare avea să moară, fără să afle cu exactitate ce s-a întâmplat cu familia sa.

Elena Voloșanca s-a stins din viață în anul 1505, la vârsta de 40 de ani.

Se zvonește că aceasta ar fi fost otrăvită de către Sofia Palaiologina. A fost înmormântată la Mănăstirea Voznezenskaia. Patru ani mai târziu, în anul 1509, a decdat și fiul ei, Dimitrie, tot înteminițat, fiind, probabil, otrăvit de cel care i-a „furat” tronul.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele