Tensiunile dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, aflați în pragul divorțului, îmbracă noi forme și, potrivit presei, se pare că Reghe ar fi blocat conturile din Dubai ale Anamariei.
Se zvonește că antrenorul de fotbal ar fi recurs la un gest teribil și ar fi blocat conturile din Dubai ale impresarei de fotbal, Anamaria Prodan, cea care i-a fost soție vreme de 13 ani, cei doi având împreună un fiu, Laurențiu Jr.
După ce a anunțat că a depus actele pentru divorț, Laurențiu Reghecampf a fost scump la vorbă și a preferat să păstreze tăcerea.
Legat de zvonul blocării conturilor din Dubai, Anamaria Prodan a declarat că despre bani va vorbi doar în instanță pentru că acestea sunt problemele familiei. Mai mult, impresara de fotbal a mai spus că cel mai bine este să se abțină de la orice fel de comentarii, pentru că tot ceea ce se întâmplă în această poveste este urât, iar ea vrea ca fiul lor, Laurențiu junior, să fie mândru de tatăl său.
„Cât despre bani, acces și așa mai departe, voi vorbi în instanță. Astea sunt strict problemele familiei„, a declarat Anamaria Prodan, potrivit Pro tv.
Impresara de fotbal se declară dezamăgită de ceea ce a făcut Laurențiu Reghecampf și spune că toată familia simte la fel. De asemenea, Anamaria Prodan a ținut să precizeze că nu o interesează absolut nimic despre amanta soțului ei și că întreaga familie este uimită de ideea că Reghe face, în timpul căsniciei, copii cu altcineva.
„Familia refuză să creadă că Laurențiu, în timpul căsnicie, face copii cu altcineva, refuză să creadă că, în timpul căsniciei, deschide firme copiilor noștri cu altcineva, cu amante și așa mai departe„, a mai spus Anamaria Prodan
Anamaria Prodan a mai spus că i se pare cel puțin ciudată tăcerea lui Reghe, care nu confirmă și nu infirmă nimic. Ea ținut să precizeze că dacă toate aceste lucruri se vor confirma, avocații familiei vor avea mult de lucru.
În ceea ce privește cariera lui Laurențiu Reghecampf, care, în prezent, este antrenor la Craiova, Anamaria Prodan, care îi este și agent, a afirmat că totul depinde de el. Având în vedere că au apărut și zvonurile că Reghe și-l va lua agent pe Giovanni Becali, Anamaria a mai spus că acesta își poate găsi, dacă dorește, un alt agent care să-i aducă contracte.